Primaria Capitalei va steriliza gratuit cainii si pisicile de companie
Primaria Capitalei prin Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor va steriliza gratuit animalele de companie de rasa comuna si cele fara pedigree (caini si pisici), inclusiv metisii acestora, aflate in familiile si gospodariile individuale ale locuitorilor Municipiului Bucuresti. Se estimeaza ca in cadrul acestui program vor fi sterilizate minim 10.000 de animale, valoarea totala a serviciilor prestate ridicandu-se la aproximativ 700.000 lei, pentru anul 2017. Proiectul a fost initiat de consilierii Uniunii Salvati Romania.

"Operatiile de sterilizare/castrare vor fi realizate in cabinetele veterinare care isi desfasoara activitatea (au sediu sau punct de lucru) in Municipiul Bucuresti si care au semnat in prealabil cu ASPA Protocolul de colaborare cu privire la "Programul anual de sterilizare gratuita a animalelor fara pedigree, cu stapan, la nivelul Municipiului Bucurestiului".
Citeste si: „Iubirea mea” Pepe și Raluca Pastramă, din nou împreună pentru fetița lor!- wowbiz.ro
"Tinand cont de realitatea ca majoritatea stapanilor care nu isi sterilizeaza animalele au un nivel de trai sub mediu si, de cele mai multe ori, si un nivel de educatie redus, se impune ca prima varianta pe care trebuie sa si-o propuna administratia locala este solutia suportiva, prin informarea, facilitarea si acoperirea cheltuielilor legate de sterilizarea animalelor din gospodarie si numai in cazuri izolate, cum ar fi cele de rea vointa, sa se aplice si varianta coercitiva, prin avertismente si amenzi. Astfel dispunand de toate organismele, mecanismele si parghiile necesare, Primaria Municipiului Bucuresti isi poate asuma sterilizarea gratuita a tuturor animalelor (caini, pisici etc.) fara pedigree, din punct de vedere financiar, operatiune efectuata de catre cabinete veterinare autorizate pentru asemenea interventii, din Bucuresti, care vor incheia un protocol cu ASPA, prin care le vor fi decontate interventiile chirurgicale si eventuale alte tratamente postoperatorii atunci cand apar complicatii", se arata in expunerea de motive a proiectului.