Primarul Ciucu, prima reacție după cazul femeii ucise de câini în Sectorul 6: „Am cunoscut-o pe Ana chiar pe Lacul Morii. Am demarat propria anchetă la Poliţia Locală”
Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a transmis, duminică dimineață, un mesaj cu privire la tragicul eveniment care a avut loc ieri lângă Lacul Morii din Sectorul 6 al Capitalei, unde o femeie a fost ucisă de câini în timp ce alerga.
Primarul a lansat un atac la adresa edilului Nicușor Dan, subliniind faptul că a aşteptat să vadă poziţia acestuia şi critică în același timp ASPA, despre care susţine că are o politică ”total greşită” şi că ”în loc sa adune câinii de pe străzi, face campanii de "conştientizare" și adăposturi, ”un fel de PR pe bani publici”.
„Am cunoscut-o pe Ana chiar pe Lacul Morii”
„ Nu mă spăl pe mâini! Nu m-am spălat niciodată pe mâini, cu atât mai puţin acum, cu moartea tragică, în condiţii înfiorătoare, a Anei Oroş Daraban. Am cunoscut-o pe Ana chiar pe Lacul Morii, spre insulă. Ieşise la alergat. A participat şi la acţiunea de curăţenie, am igenizat împreună zona. Am discutat despre proiectele viitoare, până unde şi cum vom face cu viitorul parc. Vestea cumplită m-a dat peste cap, efectiv...
El afirmă că nu a ieşit public până acum deoarece a aşteptat să vadă poziţia Primarului General, cel care decide politicile ASPA.
„ Recunosc, aveam această aşteptare. În septembrie 2013, atunci când Ionuţ Anghel şi-a găsit sfârşitul în aceleaşi condiţii înfiorătoare, Primarul General de atunci, Sorin Oprescu şi-a asumat, cum era normal, serviciul de ecarisaj, ASPA, etc. Primarul de Sector nu apare în nicio discutie publică. De aici aşteptarea mea. Nu mai am aşteptări de la PMB. Lipsa de leadership, neasumarea, aruncarea responsabilitatilor în curtea altora, sunt deja de notorietate ”, a mai transmis primarul.
„Noi am demarat deja propria anchetă internă la Poliţia Locală”
„Adevărul este următorul. Politica ASPA este total greşită şi a dus la reapariţia câinilor pe străzi. În loc sa adune câinii de pe străzi, ASPA face campanii de "constientizare".
Citește și: Femeie ucisă de câini. Autoritățile pasează vina
”Noi am demarat deja propria anchetă internă la Poliţia Locală! Nu fuge nimeni de răspundere! Eu nu fug de răspundere, niciodată nu voi fugi de răspundere!! În paralel solicit Consiliului General să facă o comisie care să evalueze activitatea ASPA! Lucrurile nu vor rămâne asa, eu voi reveni pe acest subiect in cateva zile cu o dare de seamă ”,
conchide acesta.Reprezentanţii Primăriei Sector 6 au precizat sâmbătă că terenul pe care a fost atacată victima este unul privat şi ar fi aparţinut CAP, iar împroprietăririle ar fi fost făcute de autorităţile din Chiajna.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”