Primarul Kievului, Vitali Kliciko, cere o încheiere negociată a războiului cu Rusia, chiar dacă asta înseamnă și cedare de teritorii, spunând că Ucraina este prea obosită de războiul care durează de trei ani și jumătate.
"Trebuie găsită o soluție diplomatică. Toată lumea în țara noastră este obosită de acest război", a declarat pentru Bild fostul campion de box devenit politician influent în Ucraina.
„Jeder in der Ukraine ist müde vom Krieg“
— Fradi Frad Dreizehn 🇭🇺🇩🇪🇬🇷 (@frad_fradi) August 10, 2025
https://t.co/0VEgzs9kb1
Există tot mai multe temeri că, în urma summit-ului care va avea loc vineri în Alaska, între Donald Trump și Vladimir Putin, Ucraina ar putea fi forțată să cedeze noi teritorii Rusiei.
"Din păcate, noi am plătit un preț uriaș pentru acest război, viețile patrioților noștri, ale soldaților noștri, cetățenilor noștri. Sute de orașe au fost distruse. O mare parte a Ucrainei este ocupată de Rusia", a explicat Vitali Kliciko.
Cu privire la cererile Rusiei privind concesii teritoriale din partea Ucrainei pentru a încheia războiul, Vitali Kliciko a spus că este "mult prea devreme" pentru astfel de discuții, fără a exclude explicit cedarea de teritorii.
"Aceasta este o întrebare pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va trebui să ia decizii dificile", mai ales că "unii nu vor accepta niciodată cedarea unei părți din țară către Rusia", adăugat primarul Kievului.
Care este propunerea lui Putin pentru Trump. Ce teritorii vrea Rusia
Președintele american Donald Trump, care se va întâlni pe 15 august în Alaska cu omologul său rus Vladimir Putin, a vorbit vineri despre un posibil 'schimb de teritorii' în cadrul unui eventual acord de pace între Rusia și Ucraina.
Potrivit presei americane, Rusia ar fi propus să oprească ofensiva de-a lungul actualei linii a frontului în provinciile Zaporojie și Herson, situate în sud-estul și sudul Ucrainei, și să-și retragă trupele din provinciile Dnipropetrovsk (centru), Sumî (nord) și Harkov (nord-est).
Rusia vrea la schimb controlului deplin asupra regiunii Donbas, respectiv asupra provinciilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei.
Provincia Lugansk este singura pe care armata rusă a reușit să o ocupe aproape integral, în timp ce o parte din Donețk se află în continuare sub control ucrainean.
Rusia nu concepe altă variantă decât menținerea controlului asupra peninsulei Crimeea, cucerite în 2014.