O familie din comuna damboviteana Slobozia Moara a dat lovitura in afaceri cu varza murata in pungi vidate. Ideea le-a venit celor doi soti in urma unei vizite in Slovenia.
Dorin şi Aurora Radu se mandresc cu afacerea lor care a inceput in 2003, moment in care familia a batut palma cu mai multe retele de hypermarket (Carrefour, Cora, Real, Mega Image, Auchan).
“Am fost în 2003 în Slovenia la nişte prieteni, prin luna iulie, şi am văzut acolo ceva produse murate, ambatale în vid. Am reţinut ideea, am venit în România şi, până la sfârşitul anului, am dat drumul la afacere. Am început să vidăm varză produsă în România şi să o distribuim către supermarketuri cu care făcusem contracte înainte de a începe activitatea. Directorii de supermarketuri mi-au spus la vreme respectivă că de mult timp voiau să aducă acest produs în România din Ungaria sau din altă ţară, dar erau în oţet şi nu se pretau pentru consumul românesc ”, spune Dorin Radu, pentru adevarul.ro.
Acesta a dezvaluit ca varza este murata intr-o camera speciala, in butoaie de sute de litri, intr-o saramura a carei reteta este
"Avem varză murată şi castraveţi muraţi, ambalate în vid, dar şi în butoaie. Nu vreau să produc mult, ci să produc ceva de calitate. Am satisfacţia că produsele mele sunt căutate. Ne-am asumat misiunea de a păstra vie tradiţia producerii de murături prin metodă tradiţională de conservare la rece fără tratamente termice, fără adaosuri de conservanţi sau aditivi alimentari”, mai spune Dorin.
Varza se tine la murat 2 luni, dupa care se scoate, se aseaza pe mese la scurs si apoi se ambaleaza.
„Piaţă de desfacere pentru varză murată există, chiar dacă mai sunt şi producători care nu lucreză legal, dar este supraproducţie. Sunt prea multe loturi de teren cultivate cu varză. Producătorii de legume ar trebui să se asocieze, aşa cum cere şi Uniunea Europeană, pentru că, acolo unde sunt minim 5, se pot adresa unor reţele de hipermarketuri, către depozite, etc. În momentul în care ai o producţie de câteva zeci de tone nu poţi face contract de desfacere”, crede Dorin Radu.
Toată varza folosită în afacerea familiei provine din Lunguleţu şi Slobozia Moară. Cel puţin 100 de tone pleacă în fiecare an către export, în ţări precum Anglia, Spania, Cipru şi Italia. În 2012, firma avea o cifră de afaceri de 2,2 milioane de lei.