Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani, după mai multe zile de spitalizare. Fiica compozitorului, Nidia, nu vrea să accepte moartea tatălui său. Într-un mesaj emoționant, aceasta își exprimă durerea și descrie golul provocat de pierderea celui care i-a dat viață.
Horia Moculescu a murit pe 12 noiembrie, la Institutul „Matei Balș”, unde se afla internat de mai multe zile din cauza unor probleme de sănătatea. Starea compozitorului era gravă, acesta confruntându-se cu mai multe afecțiuni medicale care i-au distrus organismul.
Fiica lui Horia Moculescu: „Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir”
Moartea lui Horia Moculescu a generat un val de durere în lumea artiștilor din România. Cea mai afectată de moartea compozitorului rămâne fiica acestuia, Nidia. Într-un mesaj transmis după ce tatăl ei și-a dat ultima suflare, aceasta pare că îl ceartă că a murit și a lăsat-o singură, pentru că nu a învățat-o să trăiască fără el.
Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….
M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi –, sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul.
Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu.
