Primul proprietar al celei mai vechi case din București era urmărit internațional! Avea o datorie uriașă de achitat

În primăvara anului 1824, într-o tipografie din Viena se pregătea un anunț oficial pentru publicare. Nu era un articol, nici o știre despre războaie sau politică. Era o notificare juridică, tipărită într-un ziar citit în tot Imperiul Habsburgic. În text apărea numele unui negustor armean care locuia la București: Haggi Kevork Nazaretoglu.

Autoritățile îl căutau pentru a răspunde într-un proces legat de o datorie uriașă. Pentru că nu putea fi găsit, tribunalul a recurs la o metodă folosită în epocă pentru cazurile complicate: citarea publică într-un ziar oficial, astfel încât vestea să ajungă oriunde ar fi putut ajunge și debitorul.

La prima vedere, pare doar o întâmplare juridică pierdută în arhivele Europei. În realitate, numele din acel anunț aparține unui personaj care a jucat un rol important în istoria unei clădiri simbolice.

Negustorul armean era proprietarul unei case din București care avea să devină, peste două secole, cea mai veche locuință civilă păstrată în oraș.

Astăzi o cunoaștem drept Casa Melik, mai precis Muzeul „Theodor Pallady” din București, situat în Strada Spătarului numărul 22, sector 2.

O casă ridicată la marginea Bucureștiului fanariot

Casa se află într-o zonă care, în secolul al XVIII-lea, se afla la marginea orașului.

Bucureștiul era mult mai mic decât astăzi, iar dincolo de câteva ulițe podite cu lemn începeau grădini, vii, livezi, ateliere de meșteșugari și mici gospodării.

Clădirea a fost ridicată în jurul anului 1760 și este considerată cea mai veche casă de locuit păstrată în București. Primul proprietar cunoscut era un boier cu rang de spătar, un dregător important la curtea domnească, responsabil la ceremonii de purtarea sabiei și a coroanei domnitorului, rol care mai târziu s-a transformat într-un fel de comandant al oștirii.

Citește și: VIDEO Palatele Art Nouveau din Oradea, scoase la vânzare la prețuri exorbitante: ”Te transpui în istorie”

Numele lui nu s-a păstrat în documente, dar a lăsat o amprentă asupra orașului: ulița pe care se afla casa a fost cunoscută multă vreme drept Ulița Spătarului.

În acea perioadă, cartierul avea deja o comunitate armeană importantă, negustori veniți din Anatolia, din Balcani, din Levant, oameni implicați în comerțul regional cu textile, mirodenii, metale, cafea, produse orientale.

Negustorul care a cumpărat casa în 1815

După mai multe schimbări de proprietari, casa este vândută în 1815 pentru 1.400 de taleri unui negustor armean bogat, Haggi Kevork Nazaretoglu.

Acesta decide să o renoveze, iar lucrările sunt finalizate în 1822. Data este vizibilă și astăzi, inscripționată deasupra ușii de la intrare.

Casa capătă atunci forma pe care o recunoaștem și astăzi, o construcție în stil balcanic, cu cerdac larg, cu geamlâc orientat spre grădină, cu camere luminoase, tavane din lemn, pivnițe adânci și ziduri groase.

În acea epocă, locuința era înconjurată de o grădină mult mai mare decât cea de azi, iar de pe terasa cu geamlâc se putea vedea până departe spre livezile din jurul orașului.

Citește și: VIDEO Ședință de spiritism cu influenceri la castelul Iuliei Hasdeu

Dar în timp ce casa era renovată și pregătită pentru o viață prosperă, numele proprietarului apărea deja într-un proces care avea să ajungă până la Viena.

Datoria care a ajuns în ziarele Imperiului

Documentele din arhivele vieneze arată că negustorul Nazaretoglu era implicat într-un litigiu comercial pentru o sumă foarte mare.

Datoria inițială era de 972 florini, însă cu dobânzile calculate până în anul 1824 ajunsese la aproximativ 2.348 florini.

Pentru a înțelege dimensiunea sumei trebuie să ne uităm la economia epocii. Un zilier câștiga aproximativ o jumătate de florin pe zi, un meșteșugar calificat primea în jur de un florin pe zi, iar venitul anual al unui funcționar modest era de două sute, trei sute de florini.

Cu alte cuvinte, suma pentru care era judecat negustorul echivala cu aproape zece ani de salariu pentru un om obișnuit.

În aceeași perioadă, banii respectivi puteau cumpăra o casă bună într-un oraș important, câteva zeci de cai de calitate sau peste o sută de vite.

Faptul că Nazaretoglu era implicat într-o tranzacție de asemenea dimensiuni arată clar că nu era un comerciant oarecare, ci un negustor important din rețelele comerciale balcanice ale epocii.

Cum a devenit casa „Melik”

După moartea negustorului, casa a rămas în proprietatea fiului său, Agop Nazaretoglu.

În anul 1847 acesta a oferit-o ca zestre fiicei sale Ana, care se căsătorea cu un tânăr arhitect armean educat la Paris, Iacob Melik. De la această căsătorie vine numele sub care clădirea este cunoscută astăzi.

Destinul casei avea să se lege de unul dintre cele mai dramatice momente din istoria modernă a României.

În timpul revoluției de la 1848, Iacob Melik era apropiat de liderii mișcării pașoptiste. Când autoritățile au început să-i caute pe capii revoluției, câțiva dintre ei au fost ascunși chiar în podul acestei case: Ion Heliade Rădulescu, C.A. Rosetti, Ion Brătianu.

De la azil pentru văduve la muzeu

Ana și Iacob Melik nu au avut copii. După moartea soțului, Ana a continuat să locuiască în casă până în 1913, când și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit chiar în locuință.

Prin testamentul redactat în 1909, ea a cerut ca imobilul să fie transformat într-un azil pentru femeile sărace ale comunității armene. Dorința ei a fost îndeplinită abia după mai mulți ani de procese între moștenitori.

În secolul XX, clădirea a trecut prin mai multe etape: azil pentru văduve, locuință pentru chiriași, apoi monument istoric restaurat.

De ce este cunoscută și ca Muzeul Pallady

După restaurarea realizată la începutul anilor ’70, clădirea a primit o nouă funcție culturală. În interior a fost instalată colecția de artă donată statului român de colecționarii Serafina și Gheorghe Răut.

Gheorghe Răut, jurist originar din Bucovina și stabilit la Paris în perioada interbelică, a decis spre sfârșitul vieții să doneze României o mare parte din colecția sa de artă. Printre condițiile pe care le-a pus a fost ca lucrările să fie expuse tocmai în această clădire istorică din București, pe care o îndrăgise înainte de a pleca din țară.

Colecția include picturi, gravuri, mobilier, covoare orientale, obiecte decorative și, mai ales, lucrări ale pictorului român Theodor Pallady. Pentru că o parte importantă a expoziției este dedicată acestuia, muzeul este cunoscut astăzi și sub numele de Muzeul Theodor Pallady.

După restaurarea clădirii, muzeul s-a deschis pentru public în 1971, iar în prezent funcționează ca secție a Muzeului Național de Artă al României.