Printul Charles a mers astazi la o slujba ortodoxa. A fost inconjurat de peste 200 de romani care lucreaza in Anglia!
Printul Charles a participat, astazi, la o slujba ortodoxa in mijlocul a nu mai putin de 200 de romani care traiesc si muncesc in Marea Britanie.
Ceremonia a avut loc in Londra, in biserica celei mai vechi parohii romanesti din Regatul Unit.
Alaturi de romanii care traiesc in Regatul Unit, Printul Charles a luat parte la slujba organizata in biserica a Saint-Dustan-in-the-West, o biserica anglicana care isi imparte sediul cu Biserica Ortodoxa Romana inca din 1964. Potrivit traditiei, mostenitorul tronului Marii Britanii a fost intampinat cu paine si sare si s-a intalnit cu mai multe fete bisericesti.
Alaturi de enoriasii veniti din toate colturile regatului, Printul de Wales a ascultat cu mare atentie intreaga ceremonie. Slujba a fost organizata pentru a marca munca si viata romanilor din Marea Britanie. Interesul Printului Charles pentru Romania este cunoscut tuturor, mai ales ca viziteaza tara noastra de mai bine de 20 ani si este implicat in multe proiecte de dezvoltare rurala.
La finalul Liturghiei, Printul de Wales a aprins o lumanare in semn de respect pentru comunitatea romana si a stat de vorba cu mai multi credinciosi.