VIDEO Prințul Paul al României ar fi fost arestat în Franța. Este condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa

Potrivit unor surse, prințul Paul al României ar fi fost arestat în Franța, în cadrul mandatului european de arestare.

Prințul Paul al României a fost condamnat în 2020 la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

Prințul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, fapte pe care le-ar fi comis între 2006 și 2013, când ar fi revendicat, fără drept, Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa.

Prejudiciul s-ar ridica la peste 145 de milioane de euro. 

Citește și: Elena Udrea află dacă va fi eliberată condiționat. Fosta politiciană a fost condamnată la șase ani de închisoare

Prințul Paul al României ar fi fost arestat în Franța

Potrivit unor surse, prințul Paul al României a fost arestat luni dimineață, 7 aprilie, la domiciliul din Paris, pentru executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile române.

Conform acelorași surse, procedura executării mandatului de arestare emis de către România este în desfășurare.  

Citește și: „Avem un premier care, săracul, înţelege puţin” Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Marcel Ciolacu. Fostul președinte îl acuză pe premier că umilește România

Prințul Paul al României a fugit din țară în 2020, cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare.

Acesta s-a stabilit în Franța, unde în iunie 2022, a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze, pe motiv că există un „risc real” ca drepturile lui fundamentale să-i fie încălcate în ţara noastră, potrivit g4media.ro.

De altfel, în 2024, prințul Paul a fost arestat în Malta. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, declara atunci că o instanţă din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, motivând că, din punctul de vedere al instituției pe care o conduce, legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare

„nu este aplicată corespunzător", conform euronews.ro.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri