Prioritate la cazarea în cămine pentru studenții vaccinați

Ministrul Educației a anunțat că studenții vaccinați anti-Covid-19 vor avea prioritate la cazarea în căminele studențești 

(Sursa foto: PixaBay)

Ministrul Educației a anunțat că studenții vaccinați anti-Covid-19 vor avea prioritate la cazarea în căminele studențești. Anunțul a fost făcut la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Agronomie.

Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a fost prezent, astăzi, la deschiderea noului an universitar de la Agronomie.

Studenţii vaccinaţi anti-COVID-19 vor avea prioritate la cazare în cămine

Dacă înainte unele universități au anunțat că vor oferi o lună gratuită de cazare celor vaccinați, astăzi a fost făcut anunțul, conform căruia toți studenții vaccinați vor avea prioritate la cazare.

„Peste 80% dintre studenţii cazaţi acum sunt vaccinaţi şi le mulţumesc pentru înţelegerea importanţei vaccinării. Ordinul comun de ministru care va fi semnat în această după-amiază – de îndată ce în şedinţa de guvern prin care miniştrii educaţiei şi sănătăţii vor fi abilitaţi pentru semnarea acestui ordin comun – va avea o prevedere clară, la cererea tuturor universităţilor din România, prioritatea la cazare în căminele din campusurile studenţeşti pentru studenţii vaccinaţi, pentru posesorii certificatului verde – pentru cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

În acest fel ne vom putea apropia de normalitate şi în mediul universitar”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Citeste si: Bilanț coronavirus, 1 octombrie. Trei tineri printre victimele de azi. Aproape 400 de copii spitalizați cu COVID

Studenții din Iași vor primi o lună de cazare gratuită

Pentru început gratuitatea cazării pentru o lună este valabilă doar la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași. 

Și studenții de la Universitatea Transilvania din Brașov vor putea beneficia de gratuitate, timp de o lună, dacă sunt vaccinați.

Citeste si: COVID-19- restricții de noapte în Timișoara


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri