Vicepreședintele CSM Daniel Horodniceanu a fost oprit în trafic și anul trecut, în vară, când a fost înregistrat de radar în județul Vrancea, cu 169 de kilometri pe oră. Acesta s-a ales atunci cu permisul suspendat și a contestat măsura în instanță, potrivit Ziarul de Iași.
În procesul verbal de anul trecut se menționa faptul că Daniel Horodniceanu circula pe DN2, la kilometrul 211, între localităţile Haret şi Călimăneşti, în 30 iulie 2022, la ora 15.10, cu o viteză de 169 de kilometri pe oră, în condițiile în care limita era de 100 de km/ h.
Horodniceanu a mai avut divergențe în trafic. A fost prins anul trecut când circula cu o viteză de 169 de km/h
În urma incidentului, Daniel Horodniceanu s-a ales cu permisul suspendat pentru 90 de zile și sancționat cu un avertisment.
Citește și: Horodniceanu, cercetat după derapajul disciplinar
Acesta e depus contestație la Judecătoria Panciu pentru anularea procesului-verbal de contravenție, susținând că viteza cu care a fost prins nu era cea consemnată de polițiști.
Astfel, pentru ca situația să se lămurească, judecătorii au solicitat detalii de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere privind poziţia kilometrică, iar Poliția Vrancea a depus la dosar şi CD-ul conţinând filmarea evenimentului, pe aceasta fiind vizibile automobilul lui Horodniceanu și viteza. Instanța a constatat că procesul-verbal respecta toate prevederile legale, astfel că Horodniceanu a pierdut în prima instanță. Decizia a fost contestată de vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, apelul său intrând pe rolul Tribunalului Vrancea, fără a fi stabilit până acum un termen de judecată, conform Ziarului de Iași.
„Este timpul să plecați acasă”. Sindicatul Național al Polițiștilor cere demisia lui Daniel Horodniceanu, fostul șef DIICOT
Lovitură dramatică pentru fostul șef DIICOT, Daniel Horodniceanu. După ce un videoclip nepotrivit a ajuns în spațiul public, acum, Sindicatul Național al Polițiștilor cere ca acesta să-și dea demisia!
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a cerut, duminică, demisia lui Daniel Horodniceanu de la Consiliul Superior al Magistraturii, după publicare clipului video în care fostul şef al DIICOT apare în timp ce încearcă să le explice unor poliţişti care l-au tras pe dreapta ce om important este el.
În videoclipul apărut în spațiul public fostul șef DIICOT este vizibil afectat de faptul că nu a putut depăși fără a semnaliza.
SNPPC solicită demia lui Daniel Horodniceanu
„Astăzi a apărut în media o filmare în care domnul Horodniceanu, fostul prim-procuror al DIICOT, actualmente vicepreședinte al CSM, a mai demonstrat incă o dată că în România, articolul 16 din Constituție este scris doar pentru <<fraierimea>> care, nu-i așa, trebuie să se conformeze și să respecte legea, lege pe care politicienii în general, iată că și magistrații, o ignoră, ba chiar încearcă prinatitudine să intimideze polițistii care, culmea, nu fac decât să... aplice legea!”
SNPPC a solicitat demisia din funcția de președinte al CSM, motivând că „nu este firesc ca un vicepreședinte CSM, apărător și garant al bunei funcționări a justiției, să aibe un asemenea comportament specific celor pe care DIICOT îi are în vedere atunci când își îndeplinește atribuțiile”.
Citeste si: 10 alimente care scad acidul uric
Citește și: Cristian Rizea a fost îndepărtat sub escortă din Republica Moldova. Fostul deputat este încarcerat
De asemenea, SNPPC a solicitat demisia din magistratură, adăugând: „Este timpul să plecați acasă, domnule procuror! Asta pentru că, prin cel puțin tentativă de trafic de influență, dumneavoastră v-ați introdus singur într-o incompatibilitate crasă cu statutul de magistrat”.
SNPPC mai spune că „nu este sănătos pentru români sau pentru justiția din România, menținerea pe funcția din CSM, dar și ca magistrat a unei persoane cu un vădit comportament duplicitar”.
Citește și: VIDEO- Doi polițiști au fost prinși în flagrant, în centrul Capitalei, când luau mită
„Nu putem să nu ne întrebăm care ar fi fost atitudinea procurorului Horodniceanu, dacă ar fi avut în lucru un dosar în care să existe o probă video cu polițiști care, admonestați de un interlop, ar fi cedat presiunii și nu ar fi luat masuri legale. Sau dacă în locul său ar fi fost un polițist cu un asemenea comportament", au mai explicat reprezentanţii SNPPC.