„În contextul interesului generat în spațiul public de cauza privind minora victimă a tentativei de omor prin incendiere din județul Mehedinți, precizez că, pe baza informării preliminare transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, am dispus efectuarea unui control cu privire la instrumentarea dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare în care au fost formulate acuzații de viol. Scopul controlului îl constituie clarificarea demersurilor realizate de la formularea plângerii și până în data de 12 iunie 2020, în special în ceea ce privește actele referitoare la persoana vizată de acuzații”, a transmis luni procurorul general Gabriela Scutea,

potrivit unui comunicat al Parchetului General.

Citeste si: VIDEO| Secretele criminalului în serie care a ars de vie o tânără de 17 ani

„Indiferent de vârsta persoanei vătămate, luarea în mod imediat a tuturor măsurilor investigative specifice anchetării infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale este imperativă. Aceasta se aplică deopotrivă în cauzele în care urmărirea este efectuată de către procuror sau în cele în care procurorul supraveghează activitatea poliției judiciare. De aceea, pentru un cadru complet al constatărilor și pentru realizarea atribuțiilor de conducere a activității poliției judiciare, am solicitat și IGPR efectuarea verificărilor la nivelul subunităților acestuia.

Voi continua să acționez în vederea îndrumării din partea PÎCCJ, în condițiile legii, a colegilor procurori, pentru stabilirea unor practici unitare în investigarea infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale cu victime minore, precum și pentru realizarea controlului ierarhic de către procurorii cu funcții de conducere, în scopul aflării adevărului, cu rol activ”, a mai precizat Sabriela Scutea.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Marilena Hagi i-a dat de gol pe Ianis și Elena în ziua nunții! Mama fotbalistului, declarații despre nepoți: „Fericită”. Gică Hagi abia și-a putut stăpâni emoțiile- wowbiz.ro

Citeste si: Bărbatul care a violat o fată de 17 ani și i-a dat foc e însurat! Vezi cum arată soția monstrului condamnat pe viață pentru cinci crime și eliberat condiționat!

Tânăra are arsuri pe 90% din corp

Tânăra de 17 ani, incendiată de un criminal eliberat condiționat, după ce a omorât cinci persoane, se află în continuare în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului.

Deși tânăra a cerut ajutorul autorităților, reclamând că a fost violată, autoritățile nu au putut confirma, dar a fost plasată într-un centru de asistență socială.

Tânăra de 17 ani a fost scoasă din centrul de asistență socială chiar de familia ei.

Citeste si: Bogdan de la Ploiești, dezamăgit de faptul că nu are evenimente în orașul natal: „Oamenii de acolo nu mă aleg pe mine, deși nu am făcut nimic greșit. Cred că nu le-a prins bine să ajung aici.”- kfetele.ro

Citeste si: Imaginea reprezentativă de pe YouTube de la Beach, Please! "răstoarnă" tot scandalul din jurul rapperului Wiz Khalifa. Organizatorii au fost conștienți de gestul artistului- radioimpuls.ro

Ion Cristian Turnagiu, bărbatul care a incendiat-o pe fată, a fost condamnat pe viață pentru cinci crime, dar a fost eliberat anul trecut pentru bună purtare.

În motivarea instanței de control judiciar s-a apreciat că „și-a format și consolidat o atitudine corectă față de valorie sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si