Program secții de votare prezidențiale 2025: Află la ce oră se închid pe 4 mai secțiile de votare din țară și Diaspora?
Pe 4 mai 2025, românii sunt chemați la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Pentru a evita confuziile legate de orarul secțiilor de votare, iată tot ce trebuie să știi despre programul de vot în România și în străinătate.
La ce oră se închid secțiile de votare în România pe 4 mai 2025?
Pentru alegătorii din țară, secțiile de votare vor fi deschise duminică, 4 mai 2025, între orele 07:00 și 21:00.
Dacă te afli în secție sau în imediata apropiere a acesteia la ora 21:00, ai dreptul să votezi. Autoritățile vor permite accesul până la ora închiderii, conform legii.
Programul secțiilor de votare din Diaspora
Pentru românii din străinătate, procesul de votare se desfășoară pe parcursul a trei zile, însă secțiile de votare se vor închide la ora 21:00, ora României.
Și în Diaspora, alegătorii care se află în secția de vot sau la coadă în fața acesteia până la ora 21:00 pot vota, chiar dacă procesul de vot se prelungește peste această oră.
Citește și: Poți să votezi cu pașaportul la alegerile prezidențiale din 2025?
Câte secții de votare vor fi în Diaspora?
Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025, vor fi organizate 965 de secții de votare în străinătate, în peste 90 de țări. Lista completă poate fi consultată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și al Autorității Electorale Permanente (AEP).
Ce documente trebuie să ai la tine pentru a vota?
Pentru a vota în România sau în străinătate, ai nevoie de un document de identitate valabil, cum ar fi:
- Cartea de identitate
- Cartea de identitate electronică
- Pașaport diplomatic sau de serviciu
- Pașaport simplu (valabil doar în străinătate)
- Cartea de identitate provizorie
- Carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare)
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.