Proiect de lege - copiii ai căror părinţi se despart vor avea dreptul la psiholog
Actual

Proiect de lege - copiii ai căror părinţi se despart vor avea dreptul la psiholog

G. S.
12 oct 2018

Un deputat PSD este preocupat de efectele divorţului asupra familiei. Georgian Pop a depus recent un proiect intitulat Legea concediului pentru divorţ, prin care partenerii care se despart, legal, să aibă dreptul la 3 zile de concediu. În acelaşi timp, el a elaborat şi un proiect de lege care îi vizează pe copiii care trec prin divorţul părinţilor şi care vor primi asistenţă psihoogică din partea statului. Ambele propuneri vor intra în dezbaterea Senatului.

Deputatul consideră că părinţii care divorţează au obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru a facilita accesul copilului la asistenţa psihologic,ă în primul an de la data constatării sau pronunţării divorţului şi de a se informa asupra parentingului de după separare.

Consilierea se va face prin cabinetele şcolare şi unităţile medicale de stat.

Potrivit propunerii legislative, copilul ai cărui părinţi divorţează are dreptul la asistenţă psihologică pentru a putea primi ajutor în acomodarea la noua situaţie din viaţa sa. Accesul la asistenţa psihologică este garantat de către stat prin cabinetele şcolare şi unităţile medicale de stat.

Asistenţa psihologică se poate face la cabinetele şcolare de către psihologul şcolii după un program stabilit în funcţie de orarul copilului, cu acordul scris al celor doi părinţi.

În cazul în care şcoala nu dispune de un psiholog, consilierea se poate face în unităţi medicale de stat.

Sursa: Libertatea

viewscnt
TAGURI: deputat, proiect, lege, divort

Urmareste-ne pe Facebook