Peste o sută de persoane s-au adunat, duminică după amiază, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a protesta faţă de noile măsuri luate de Guvern pentru limitarea răspândiri virusului SARS-CoV-2, care ar urma să intre în vigoare luni.
Unii dintre manifestanţi sunt nemulţumiţi de obligativitatea purtării măştii de protecţie, iar alţii vor ca pieţele agro-alimentare să rămână deschise.
Mobilizarea pentru manifestaţia din Piaţa Victorie s-a făcut prin intermediul reţelelor sociale. Persoane din toate categoriile de vârstă, unele însoţite de copii, au ieşit în stradă nemulţumite de măsurile adoptate de Guvern care vor intra în vigoare luni.
Mulţi dintre protestatari nu poartă masca de protecţie, iar cei care au asupra loc masca nu o poartă în aşa fel încât să le acopere nasul şi gura. De altfel, uni dintre manifestanţi s-au declarat sceptici cu privire la existenţa noului coronavirus.
Citeste si: Avem MODELUL de declaraţie pe proprie răspundere! Descarcă formatul JPG sau PDF
Un bărbat prezent la protest afişează o pancartă pe care a scris că masca de protecţie este „simbolul opresiunii şi ignoranţei”.
Citeste si: Nu se mai închid pieţele? Anunţul făcut de Ministrul Agriculturii
Unul dintre protestatari a afişat o pancartă pe care scrie ” In iad cu masonii satanişti care ne conduc” iar alţii au pancarte cu numeroase mesaje anti-mască şi anti-vaccinare.
În Piaţa Victoriei au fost trimise echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei, dar şi ale SMURD.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.