Protest masiv în centrul Capitalei. Călin Georgescu: "Este de neimaginat cât de mulți jandarmi sunt în Piața Victoriei. Pe cine de cine apărați?"

Alianța pentru Unirea Românilor a organizat sâmbătă un protest masiv împotriva Guvernului, la care va participa și fostul candidat independent, Călin Georgescu, aflat în control judiciar ca urmare a dosarului deschis de Parchetul General.

Jandarmii au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale și, într-un caz, au sesizat organele de urmărire penală pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în urma protestului organizat de AUR, sâmbătă, în București.

"Au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 21.200 de lei. Dintre acestea, menționăm trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 19.000 de lei, aplicate pentru folosirea unei drone fără autorizație într-o zonă publică", precizează Jandarmeria Capitalei.

Potrivit sursei citate, se fac în continuare verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, în special pentru persoanele care au forțat cordonul de jandarmi și au aruncat asupra forțelor de ordine cu sticle cu apă și lăzi din plastic.

UPDATE 16.00 Călin Georgescu a fost invitat să vorbească miilor de protestatari după Ana Maria Gavrilă, șefa POT, și George Simion, liderul AUR.

Fostul lider independent a criticat prezența masivă a jandarmilor în Piața Victoriei.

"Fraților, îi spuneam Anei Maria și lui George. Sunt impresionat- și vă spun și vouă- de câte forțe de ordine s-au desfășurat astăzi. Este de neimaginat cât de mulți sunt. Mă adresez lor pentru că sunt români de-ai noștri. Fraților, pe cine de cine apărați? Apărați mai bine poporul român de sistemul corupt și nu aparati sistemul corupt de poporul român.

De azi înainte sper că și Jandarmeria va înțelege și toate forțele de ordine că sunt parte din acest popor, că trebuie să fim împreună, să ne iubim, să comunicăm. Suntem o țară. Doar împreună alături de Dumnezeu. Încă odată vă spun, astăzi am scris istorie, nu am făcut politică. Vă mulțumesc tuturor!", a transmis, sâmbătă, Călin Georgescu, citat de Realitatea.net.

Potrivit celor mai recente informații, Călin Georgescu a amânat să își depună candidatura pentru începutul săptămânii viitoare.

George Simion a acuzat Guvernul și CCR de lovitură de stat și a vorbit despre episodul reținerii lui Georgescu în trafic: "Cu trei zile în urmă lovitura de stat a avut un nou epidos. Dl Călin Georgescu a fost oprit în stradă de miliția lui Predoiu, ca să-i fabrice dovezi care nu există. Este vorba de poliția politică a lui Ciolacu".

UPDATE 15.00 Călin Georgescu ar fi ajuns în Piața Victoriei și urmează să vorbească de pe scena din fața Guvernului.

Vom transmite în timp real mesajul fostului candidat independent, acuzat de Parchetul General de incitare la acțiuni împotriva ordinii constituționale. 

Liderul AUR, George Simon, a declarat, sâmbătă dimineață, că la că estimează că în "punctul maxim al protestului de vor participa minim 100.000

de români". Brigada Rutieră a restricționat circulația în Piața Universității și pe străzile adiacente.

UPDATE 14.00 Acțiuni ale Jandarmeriei București

Jandarmeria Bucureşti anunţă că jandarmii care asigură ordinea la mitingul organizat sâmbătă de AUR a ridicat mai multe obiecte contondente, din lemn sau metal, folosite de participanţii pentru susţinerea steagurilor.

Drapelele au rămas la protestatari, precizează oficialii instituţiei. Mai mulţi dintre participanţii la protestul organizat de AUR care s-au adunat în Piaţa Universităţii aveau asupra lor obiecte contondente din lemn sau metal, pe care le foloseau pentru susţinerea steagurilor cu care au venit la manifestaţie.

"În zona adunării publice, jandarmii au depistat mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente din lemn sau aliaj metalic, folosite ca suport pentru steaguri. Reamintim faptul că o asemenea recuzită nu poate fi acceptată la adunări publice, din cauza riscurilor pe care le poate genera în cazul folosirii pentru acţiuni violente. Menţionăm faptul că steagurile au rămas în posesia participanţilor, fără obiectele contondente anterior menţionate”, au transmis oficialii Jandarmeriei

UPDATE 13.00 Mii de români se deplasează în marș dinspre Piața Universității către Piața Victoriei.

Protestatarii flutură steaguri tricolore și afișează pancarte împotriva premierului Marcel Ciolacu și în favoarea lui Călin Georgescu. Manifestanții se pregătesc să plece în marș către Piața Victoriei. Aceștia scandează 'Jos Guvernul', 'Libertate' și suflă din vuvuzele.

UPDATE 12.00. Liderul AUR George Simion speră ca primăvara "să scoată România din actualele probleme interne și externe cu care se confruntă".

Tot mai multe autocare cu manifestanți ajung în București și se îndreaptă spre centrul Capitalei.

UPDATE 10.30. Peste 100 de persoane s-a strâns, sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Capitală, pentru a participa la mitingul organizat de AUR, potrivit News.ro. George Simion spune că manifestaţia este una pentru democraţie şi împotriva lui Marcel Ciolacu.

Potrivit sursei citate, oameni care se află în Piaţa Universităţii au adus cu ei steaguri tricolore şi cer plecarea Guvernului, scandând „Georgescu preşedinte!”.

Alianța pentru Unirea Românilor organizează sâmbătă, în Piața Universității, un miting împotriva Guvernului. Protestatarii se vor aduna în jurul orei 10:00 la Universitate, în fața Teatrului Național, după care se va pleca în marș către Piața Victoriei, acolo unde va fi amenajată o scenă.

Jandarmeria Capitalei arată că, împreună cu celelalte autorități, se vor lua măsuri sporite de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii și siguranței publice, având în vedere incidentele provocate de unii dintre participanți la ultimele manifestații, constând în forțarea și provocarea cordoanelor de jandarmi.

UPDATE Ce a declarat George Simion la începutul protestului

Liderul AUR George Simion a făcut un apel la un manifest pașnic împotriva Guvernului Ciolacu:

"Le cer românilor să fie pașnici, să colaboreze cu autoritățile, să nu încerce să acuze în vreun fel autoritățile sau jurnaliștii, căci ei își fac treaba și își doresc să asigure un miting pașnic și sper să asigure informații corecte de la această manifestație. Vom fi în permanent contact cu autoritățile și cu forțele de ordine și cu presa, vă rugăm să țineți legătura cu biroul nostru de presă.
Avem două obiective în protestul nostru de astăzi. Odată să revenim la democrație, la cursul democratic, să susținem alegerile libere și să protestăm contra guvernului. Este un protest anti guvernamental, să cerem demisia lui Marcel Ciolacu. O să rog autoritățile să coordoneze cu noi toate acțiunile care se desfășoară.
Vreau să acuz felul în care Marcel Ciolacu ieri a ales să lovească în administrația de la Washington și în opoziția din România. El spune că liderii suveraniști aplaudă din primul rând atunci când România este atacată sau denigrată. În mod clar domnul Ciolacu a făcut referire la discursurile lui JD Vance.
România nu a fost atacată și denigrată și România nu este reprezentată de Marcel Ciolacu. Nu vom pune niciodată semnul egal între Marcel Ciolacu și România, la fel cum unii și alții își închipuie că ataci ordinea constituțională dacă îl ataci pe Marcel Ciolacu, pe Predoiu sau pe Bolojan. Să facem o mică diferență. Echilibrul între puteri trebuie să existe, trebuie să existe și un echilibru corect între putere și opoziție, noi ne dorim să menținem cursul democratic al României ”, a spus George Simion, citat de Realitatea.net.

Mesajul Jandarmeriei despre protestul din 1 martie 2025

''Subliniem importanța unui dialog și a unei bune colaborări și insistăm ca organizatorii și reprezentanții acestora, respectiv participanții la această adunare publică, să colaboreze permanent cu forțele de ordine prezente pe traseele de afluire/defluire, respectiv cu cele de la locurile de desfășurare a adunărilor publice, colaborarea propusă fiind o condiție de bază pentru desfășurarea manifestației fără incidente. Ținând cont de atitudinea participanților față de reprezentanții mass-media de la ultimele manifestații publice, Jandarmeria Capitalei va delimita o zonă de siguranță pe care jurnaliștii o vor putea folosi, atât în Piața Universității, cât și în Piața Victoriei'', se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

La locurile de desfășurare a activităților, Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de a asigura dialogul permanent cu organizatorii și participanții la aceste adunări publice.

''În situația apariției unor persoane cu comportament agresiv, recomandăm celorlalți participanți să se delimiteze de acțiunile acestora și să le indice forțelor de ordine prezente'', precizează Jandarmeria.

Pe traseele care converg către locul de desfășurare a adunării publice vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor legitima și controla doar persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase. ''Reamintim faptul că, la proteste similare, au fost identificate persoane care au avut asupra lor cuțite, bricege, materiale pirotehnice și substanțe interzise de lege la astfel de activități'', a arătat sursa citată.

Ca măsură preventivă, pentru descurajarea și probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul pașnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentelor, cu mijloacele tehnice fixe/mobile din dotarea unității, și vor monitoriza imaginile înregistrate prin intermediul sistemului urban de supraveghere video, conform cadrului legal în vigoare.

Jandarmeria București va asigura protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri