Proteste în penitenciarele din România. Ce nemulțumiri au sindicaliștii?
Polițiștii din penitenciare protestează, astăzi, după ce au anunțat că sunt nemulțumiți de reforma pensiilor speciale.
Greva de avertisment a început la ora șapte și va ține până la or 10:00. La grevă participă poliţiştii de la pază, escortare şi supravegherea deţinuţilor.
"Poliţiştii de penitenciare îşi vor desfăşura marţi activitatea profesională, purtând o banderolă albă pe braţ, pentru a atrage atenţia clasei politice cu privire la dezastrul în care se află penitenciarele din cauza proastei guvernări PNL-PSD-UDMR.
Citește și: Profesorii în stradă, grevă și mâine
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Prin urmare, deținuții care aveau termene astăzi la instanţă, nu vor mai fi duşi, iar cei ce trebuiau scoși la plimbare la ora 8:00, vor fi scoși la ora 10:00.
Sindicaliștii susțin că începând cu data de 7 iuniei vor duce greva la nivelul următor, iar în fiecare zi va fi blocat câte un penitenciar, primul fiind cel din Bistrița.
"Coaliţia PSD-PNL reformează sistemul pensiilor militare 'la comanda' Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene, fără consultarea instituţiilor de forţă ale României. Pentru reformarea pensiilor militare, ministrul Muncii, Marius Budăi, nu a solicitat nici formal şi nici informal puncte de vedere de la ministerele de resort (Apărare, Interne, Justiţie), ci a venit cu fiţuica în mână de la Bruxelles. Politicienii vremii mai reprezintă interesele românilor? Creşterea vârstei de pensionare până la 65 de ani va face ca poliţiştii de penitenciare să iasă la pensie direct în sicriu, deoarece speranţa de viaţă a acestei categorii socio-profesionale este de aproximativ 62 de ani. Modificarea bazei de calcul a pensiilor militare le va oferi poliţiştilor de penitenciare o pensie sub costurile unei vieţi decente, sub acel coş minim despre care guvernanţii nu vor niciodată să vorbească. PNL şi PSD, dacă nu ne omorâţi la locul de muncă, ne omorâţi prin înfometare, ca pensionari! Sună cinic, dar aveţi experienţă. Ca dovada aveţi cazurile românilor care au murit de foame şi frig în casă, în iarna anului 2022", se mai spune în document.