PSD, apel către partidele politice. Social-democrații solicită urgent învestirea unui Guvern pentru a permite accesul României la fondurile SAFE

Sorin Grindeanu

(Sursa foto: MediaFax Foto)

PSD a transmis un comunicat prin care face apel către partidele politice să pună capăt crizei politice.

Într-un comunicat transmis vineri, 10 iulie, PSD a cerut partidelor politice să pună capăt crizei politice, mai exact, să cadă de comun acord în ceea privește învestirea unui Guvern. Social-democrații susțin că, în situația în care blocajul politic va continua, accesul României la fondurile europene aferente programului SAFE poate fi compromis.

Citește și: Veste proastă pentru economia României. O nouă scădere a PIB-ului, intrarea în "recesiunea tehnică" este evitată la milimetru

PSD:"Partidele politice au datoria să învestească de urgenţă un nou Guvern pentru a debloca accesul României la fondurile SAFE"

Partidul condus de Sorin Grindeanu susține că, potrivit prevederilor OUG nr. 64/2007 privind datoria publică, inițierea proiectului de lege pentru aprobarea Acordului de Împrumut SAFE este o atribuție exclusivă a Guvernului României, dar care în prezent are atribuții limitate, în contextul în care a fost demis prin moțiune de cenzură.

Social-democraţii au explicat că actul normativ poate fi elaborat doar de Ministerul Finanţelor Publice, însă Guvernul fiind demis nu are dreptul de a iniţia niciun proiect de lege.

Din acest motiv, PSD a solicitat partidelor politice să renunțe la disputele politice și să participe la negocieri pentru formarea rapidă a noului Executiv.

Citește și: Ce ar urma să discute Nicușor Dan cu liderii partidelor la Cotroceni. Varianta unui guvern de armistițiu, luată în calcul

"Partidele politice au datoria să învestească de urgenţă un nou Guvern pentru a debloca accesul României la fondurile SAFE. PSD solicită tuturor partidelor politice să înceteze blocajul în formarea unui nou Guvern pentru a nu compromite definitiv şansele României de a-şi consolida capacitatea de apărare prin instrumentul Security Action for Europe (SAFE). PSD atrage atenţia că, potrivit OUG 64/2007 privind datoria publică, iniţierea proiectului de lege pentru aprobarea Acordului de Împrumut SAFE reprezintă competenţa exclusivă a Guvernului României.

Parlamentarii sau grupurile parlamentare nu au nici dreptul, nici competenţa de a iniţia un astfel de proiect de lege (…) Singura cale pentru a permite accesul la fondurile SAFE este învestirea de urgență a unui guvern cu puteri depline, care să inițieze actul normativ (…) Perpetuarea blocajului politic, doar pentru prezervarea pozițiilor guvernamentale, reprezintă o abordare anti-națională și o amenințare deosebit de gravă la adresa securității României",  se arată într-un comunicat de presă al PSD, potrivit adevarul.ro.

 


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri