Președintele american Donald Trump pare să fi stabilit un termen-limită de două săptămâni pentru Vladimir Putin, amenințând Rusia cu un "răspuns diferit" dacă se opune negocierilor de pace cu Ucraina.
Donald Trump încearcă să pună presiune pe Rusia, potrivit BBC News. În timp ce Kremlinul și-a intensificat atacurile asupra Ucrainei, Trump a fost întrebat, miercuri, în Biroul Oval dacă i se pare că Putin vrea să pună capăt războiului.
"Nu vă pot spune asta, dar vă voi anunța în aproximativ două săptămâni”, le-a declarat Trump reporterilor, conform sursei citate.
Este cel mai recent mesaj dintr-o serie de remarci publice critice făcute de Trump la adresa lui Putin.
Trump a scris în ultimele zile mai multe postări pe rețelele de socializare în care spunea că Putin "a înnebunit complet" și că se "joacă cu focul” după ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra Ucrainei.
Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina
Forțele ruse au atacat, joi dimineața, Ucraina cu 90 de drone de atac de tip Shahed și diverse drone capcană.
Conform European Pravda, apărarea aeriană ucraineană a doborât 56 de drone, iar atacurile au fost înregistrate în nouă locații, între care Sumy și Zaporojie.
Secretarul de stat american Marco Rubio a îndemnat miercuri Moscova să se angajeze în negocieri de bună-credință cu Ucraina, în cursul unui apel telefonic cu omologul său rus, Serghei Lavrov, potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat.
Ultimatum din partea lui Donald Trump pentru Putin
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că în termen de o săptămână și jumătate până la două săptămâni, Washingtonul va decide asupra tacticilor suplimentare în negocierile pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Șeful statului american a menționat că această decizie va depinde în mare măsură de comportamentul Rusiei.
În două săptămâni Trump va putea spune dacă președintele rus îi înșeală așteptările sau nu.
"Și dacă da, vom reacționa diferit", a spus Trump. El a adăugat că nu poate spune cu siguranță acum dacă Putin este cu adevărat interesat să pună capăt conflictului.
De asemenea, președintele SUA a declarat încă o dată că omologul său rus, atacând În contextul eforturilor diplomatice, președintele SUA a spus că este deschis unei posibile întâlniri cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu Vladimir Putin.
Trump a adăugat că și-ar fi dorit ca această întâlnire să fi avut loc cu câteva luni în urmă, dar acum lucrează cu Putin și vor vedea încotro se va ajunge.
Întrebat de ce nu a impus noi sancțiuni Rusiei, în ciuda acțiunilor militare continue, Trump a răspuns că simte că o înțelegere este aproape.