Răsturnare de situaţie în cazul morţii fostului model al lui Cătălin Botezatu! Familia susţine că a fost vorba de o crimă la mijloc
Lucrurile se complică în cazul morţii lui Constantin Toma. Tânărul manechin a fost găsit acum două săptămâni spânzurat în casa lui şi, deşi a fost înmormântat între timp, familia lui susţine că este vorba de o crimă.
În noaptea dinainte tragediei, Constantin Toma şi-ar fi bătut câinele, apoi s-a certat cu iubita. Tânăra a povestit că a plecat cu nişte prieteni la aeroport pentru a lua pe cineva. Când s-a întors a găsit uşa încuiată. Pe geam l-a văzut pe iubitul ei spânzurat. Ajutată de prieteni, a spart uşa şi au tăiat ştreangul.
Trupul neînsufleţit s-ar fi prăbuşit în hol, peste un bar, care în mod misterios a dispărut din casă, scrie zdp.ro.
Chiar
Se pare că amicii lui Constantin Toma au grăbit totul pentru ca acesta să fie înmormântat.
Acum, mama lui, Rachael Toma, vrea o anchetă criminalistică.