Regia Autonoma de Transport Bucuresti vrea sa puna in practica un proiect pilot de plata cu card bancar pe liniile 41, 104, 780 si 783, prin dotarea mijloacelor de transport in comun cu cate un validator mixt la prima usa, in locul celui clasic existent, si dotarea cu un sistem de comunicare a datelor privind validarea cu carduri bancare contactless.
Astfel, potrivit datelor RATB, realizatorul proiectului pilot va dota un număr de 119 vehicule de transport, din care 61 pe linia 41 şi 36 pe linia 104.
Prestatorul va pune la dispoziţia RATB, pe costurile sale, toată infrastructura necesară (echipamentele şi aplicaţiile software), respectiv validatoarele contactless cu POS încorporat (suport pentru tranzacţii EMV) şi va suporta costurile de realizare a proiectelor de instalare şi costurile de montaj ale sistemului pe vehiculele de transport în comun.
Prestatorul va transfera către RATB sumele încasate din validările efectuate cu carduri bancare, în maxim 48 de ore de la înregistrarea tranzacţiei, cu comision zero.
Ofertele pot fi depuse până la data de 5 august 2016, inclusiv, scrie profit.ro.