
1 din 3 | Cresc temerile cu privire la o ripostă a Iranului împotriva Israelului.

2 din 3 | Liderul suprem al Iranului

3 din 3 | Lovitura Israelului care a înfuriat Iranul
Un război între Iran și Israel este iminent, anunță serviciile de securitate ale SUA. Este așteptat un atac al statului musulman în următoarele 12-48 de ore, iar Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o atenționare pentru cetățenii țării noastre.
Regiunea Orientului Mijlociu şi SUA sunt în alertă în legătură cu un posibil atac din partea Iranului încă din 1 aprilie, când presupuse avioane de război israeliene au bombardat consulatului iranian din Siria.
Citește și: Ziua Z pentru Orientul Mijlociu. Israelul se pregătește pentru un atac direct din Iran în weekend
Statele Unite au anunţat vineri trimiterea de întăriri în Orientul Mijlociu, pe măsură ce temerile se intensifică în regiune cu privire la o ripostă a Iranului împotriva Israelului.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a promis măsuri împotriva Israelului, în timp ce gruparea armată Hezbollah din Liban a declarat că atacul israelian a fost un "punct de cotitură" şi că sprijină dreptul Iranului de a "pedepsi" Israelul.
Liderul suprem al Iranului
Atac masiv cu rachete din Liban asupra Israelului
Gruparea şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, a anunţat vineri că a lansat "zeci de rachete" asupra unor poziţii israeliene, ca răspuns, potrivit grupării, la atacurile israeliene în sudul Libanului, informează Agerpres.
Luptătorii Hezbollah au atacat "poziţii de artilerie inamice(...) cu zeci de rachete de tip Katiuşa", a indicat gruparea într-un comunicat, adăugând că este vorba "de un răspuns la atacurile inamicului împotriva(...) satelor din sud şi a caselor civile".
BREAKING:
— Megatron (@Megatron_ron) April 12, 2024
🇮🇱🇱🇧 Massive rocket attack by Hezbollah on northern Israel pic.twitter.com/lhiX0443vm
Avertismentul MAE pentru români
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte recomandarea adresată cetăţenilor români de a evita orice călătorie în Statul Israel, Palestina, Republica Libaneză şi Republica Islamică Iran, în contextul evoluţiilor de securitate din regiune.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află pe teritoriile Statului Israel, Palestinei, Republicii Libaneze şi Iranului să manifeste precauţie, să se informeze din surse oficiale cu privire la evoluţiile de securitate şi să respecte cu stricteţe eventualele recomandări sau instrucţiuni ale autorităţilor locale.
n cazul în care se confruntă cu o situaţie de urgenţă, cetăţenii români au la dispoziţie următoarele date de contact ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în aceste state: pentru Statul Israel +972 54 564 3279 (Ambasada României la Tel Aviv) sau +972 543 998 038 (Consulatul General al României la Haifa); pentru Palestina +970 59 201 3761; pentru Republica Libaneză +961 76 775 503; pentru Republica Islamică Iran +98 21 7764 7570.
Lovitura Israelului care a înfuriat Iranul
Lovitura care a înfuriat Iranul
Iranul a ameninţat că va "pedepsi" Israelul după o lovitură asupra consulatului său din Damasc, la 1 aprilie, care a făcut 16 morţi, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, între care şapte membri ai corpului Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian.
Iranul şi Siria au atribuit atacul Israelului, care nu şi-a confirmat implicarea, dar care este totuşi considerat responsabil, inclusiv de către proprii săi aliaţi.
The Iron Dome is intercepting a barrage of rockets.
— Yasir Brohi 🇵🇰 (@Brohivibes) April 12, 2024
Some are speculating that this influx of rockets is to weaken the Dome ahead of a rumored attack by #Iran. #Israel #Palestine pic.twitter.com/1P9NbbwUdV