Razie de amploare în Ploieşti. Sunt vizate persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni

Razie de amploare la Ploiești

(Sursa foto: Poliția Română)

Poliţiştii şi jandarmii efectuează, miercuri dimineaţa, o razie de amploare în municipiul Ploieşti, fiind vizate şi persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, structurile de investigaţii criminale, ordine publică şi rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti desfăşoară o razie pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru combaterea faptelor ilegale, în mai multe cartiere din municipiu.

Razie de amploare în Ploiești

"În cadrul acţiunii, poliţiştii Secţiei nr.2 de poliţie Ploieşti vor pune în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară, în vederea documentării activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi favorizarea infractorului", se precizează în comunicat.

Acţiunile beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.

Citeste si: Percheziții DNA la Primăria Iași și Poliția Locală Iași, într-un dosar de corupție

Sâmbătă, zeci de percheziţii într-un dosar similar

Percheziţiile au fost efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Poliţia Municipiului Caracal, descinderile având loc sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

"În cauzele penale instrumentate de poliţişti de investigare a criminalităţii economice, două persoane, în calitate de administratori a două societăţi comerciale, sunt bănuite că în perioada 2014-2018 ar fi înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii fictive de la mai mulţi furnizori, diminuându-şi astfel obligaţiile de plata la

bugetul statului. În alta cauză penală, trei persoane sunt bănuite că în cursul anului 2021 ar fi colectat, transportat şi comercializat, în repetate rânduri, deşeuri feroase, fără a deţine documente de provenienţă, iar în alte situaţii, aceştia ar fi folosit avize de însoţire a mărfii, aparţinând mai multor societăţi comerciale, fără a fi declarate organelor fiscale", a anunţat IPJ Olt.

Citeste si: Percheziții în Giurgiu și Teleorman la profanatorii de morminte. Suspecții au intrat în cavouri și au furat obiecte și bani


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri