Crimă înfiorătoare la Baia Mare! Un bărbat și o femeie au fost uciși, în pat, de un amic GELOS! I-a înjunghiat de zeci de ori!
O crimă îngrozea România la finalul lunii februarie, atunci când, în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, doi oameni erau uciși în cartierul Gării din Baia Mare.
Acum, reprezentanții Tribunalului Maramureș, au făcut public un extras din motivarea care a stat la baza arestării preventive a bărbatului care a comis dubla crimă.
Autorul crimei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a cunoscut-o pe femeia pe care a ucis-o în cercuri promiscue pe care le frecventau şi unde se consumau des băuturi alcoolice.
Cei doi au decis să se mute împreună. Datorită certurilor dese pe fondul consumului de alcool, femeia l-a părăsit de mai multe ori, ultima dată în cursul lunii februarie 2019, când s-a mutat la un alt bărbat, într-un apartament din zona gării din Baia Mare.
"S-a precizat că, la momentul agresiunii, cele două victime se găseau împreună în pat.
Criminalul, un bărbat de 41 de ani, și-a sunat sora, imediat după comiterea teribilei crimei, și i-a mărturisit tot ce a făcut. El i-a spus că vrea să se sinucidă, dar sora lui a reușit să îl convingă să meargă la poliție și să povestească tot ce s-a întâmplat.
Cadavrele celor două victime au fost descoperite de mama bărbatului ucis. Aceasta a venit în vizită după ce timp de trei zile fiul ei nu i-a răspuns la telefon.
Declaraţiile date de autorul crimei în faţa judecătorilor denotă faptul că a conştientizat ceea ce a făcut.