Rusia respinge decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga de a opri războiul
Rusia a respins decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga de a opri războiul, iar purtătorul de cuvânt de la Kremlin spune că nu vor putea ține cont de această decizie.
Peskov a subliniat în declarația sa că cele două părți, Rusia și Ucraina, trebuie să ajungă la un acord pentru ca această decizie să fie pusă în aplicare. "În acest caz, niciun acord nu este posibil", a afirmat reprezentantul Kremlinului.
Curtea Internațională de Justiție a ordonat miercuri Rusiei să își suspende operațiunile militare din Ucraina.
Într-o postare pe Twitter, miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat decizia CIJ.
Kremlinul nu este de acord cu suspendarea operațiunilor militare din Ucraina
"Federaţia Rusă trebuie să suspende imediat operaţiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul ucrainean",
Curtea de la Haga a infirmat așa-numitele dovezi ale Moscovei conform cărora Ucraina a comis genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă din estul țării.
Curtea Internațională de Justiție a decis oprirea imediată a conflictului armat
Curtea Internațională de Justiție a decis cu 13 voturi la două pentru un ordin provizoriu conform căruia „Federația Rusă va suspenda imediat operațiunile militare începute la 24 februarie 2022 pe teritoriul Ucrainei”.
Citeste si: Vladimir Putin, atac la adresa Occidentului. Liderul de la Kremlin s-a dezlănțuit la adresa oligarhilor ruși
Ordinul a fost ca răspuns la un apel ucrainean la instanță din 26 februarie, prin care se solicita o decizie urgentă cu privire la acuzațiile rusești conform cărora forțele ucrainene comit genocid în enclavele susținute de ruși din Lugansk și Donețk, regiuni din estul Ucrainei, ca o justificare pentru atacul început pe 24 februarie.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.