Restricţie de circulaţie în Odesa, de vineri, ora 21.00, până duminică, ora 6.00

Restricții circulație Odesa.

Autorităţile ucrainene din Odesa (sudul Ucrainei) au impus o restricţie de circulaţie pentru o zi şi jumătate, de vineri seara, de la ora 21.00 (ora locală), până duminică dimineaţa, ora 6.00, în urma atacurilor cu rachete ruseşti care au avut loc vineri asupra Gării Kromatorsk (estul ţării), relatează CNN.

Din cauza potenţialei ameninţări ca forţele ruse să lanseze rachete în provincie, locuitorilor li s-a spus să stea în case începând ora 21.00, ora locală, vineri, până la ora 6.00 dimineaţa, ora locală, duminică.

Autorităţile locale au impus o restricţie de circulaţie în Odesa, de vineri, ora 21.00, până duminică, ora 6.00

În timpul restricţiei de circulaţie va fi interzisă ieşirea pe străzi sau în locuri publice fără permisiuni speciale, a precizat administraţia militară regională din Odesa, într-un comunicat.

Citeste si: "Am văzut cruzimea armatei lui Putin". Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, oprire la Bucha înainte de Kiev

”Fac apel către locuitorii din Odesa şi locuitorii din regiune să înţeleagă restricţiile impuse şi să nu le încalce.

Asemenea măsuri sunt necesare, în primul rând, pentru siguranţa dumneavoastră, sunt menite să vă salveze viaţa, deoarece consecinţele pot fi fatale”, a spus şeful administraţiei militare regionale din Odesa, Maxim Marchenko.

Rusia anunţă expulzarea a 45 de diplomaţi polonezi şi doi bulgari

Rusia a anunţat vineri expulzarea a 45 de diplomaţi polonezi şi doi bulgari, ca răspuns la o măsură similară luată de Varşovia şi Sofia, transmit AFP, Reuters şi Agerpres.

Citeste si: Parlamentul European, unit împotriva lui Putin. "Embargo total și imediat pe importul de gaze din Rusia"- rezoluție cu valoare simbolică

„În baza principiului reciprocităţii, 45 de colaboratori ai ambasadei Poloniei şi consulatelor sale generale de la Irkuţk, Kaliningrad şi Sankt Petersburg au fost declaraţi "persona non grata"”, a precizat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Aceştia trebuie să părăsească Rusia până pe 13 aprilie, potrivit comunicatului.

La sfârşitul lui martie, Polonia a anunţat expulzarea a „45 de spioni ruşi care se prezentau ca diplomaţi”, în contextul ofensivei ruse din Ucraina lansate pe 24 februarie.

Potrivit diplomaţiei ruse, această măsură „demonstrează o voinţă conştientă a Varşoviei de a distruge definitiv relaţiile bilaterale”.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri