Cei mai cunoscuți milionari condamnați din România, care au încercat să fugă de pedeapsă
Elena Udrea este doar unul dintre condamnaţii României care au fugit de pedepsele din instanţă. Nume sonore au plecat după ce au fost condamnate din ţară, iar autorităţile nu au reuşit să le aducă înapoi nici acum.
Putem spune că România este campioană în ceea ce priveşte milionarii condamnaţi, dar care au reuşit să fugă de braţul legii.
Fugari în străinătate
Cel mai cunoscut dintre ei este Dragoş Săvulescu, fost finanţator al echipei de fotbal Dinamo, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.
Deşi a fost prins atât de autorităţile din Napoli, Italia, cât şi de cele din Mykonos, Grecia, magistraţii de acolo nu au reuşit să ajungă la concluzia că Săvulescu ar trebui extrădat.
Condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, fosta şefă DIICOT, Alina Bica, şi-a găsit refugiul tot în Italia, în Bari. Magistraţii de acolo au decis că ea îşi poate executa pedeapsa în Italia, însă, nu cu executare, ci cu suspendare.
Citeste si: Modele de ornare pentru salata de boeuf pentru Paşte 2022
Paul al României este un alt fugar celebru al României.
De când a fost condamnat acum 2 ani la închisoare pentru că a sărăcit România cu peste 145 milioane de euro, autorităţile nu au mai reuşit să-l localizeze.Citeste si: Incendiu la mai multe locuinţe din localitatea Marginea, Suceava
Şi omul de afaceri Puiu Popoviciu a scăpat de pedeapsa de 7 ani de închisoare cu executare, după ce a furat un teren de 224 de hectare de la facultatea de Agronomie.
Unii s-au ascuns până când fapta s-a prescris
Iar pentru unii care fug suficient de mult, iar poliţia nu reuşeşte să-i localizeze, faptele se prescriu şi rămân curaţi, ca şi cum nu ar fi făcut nimic.
Citeste si: Andreea Mantea ia atitudine: Vreau să va văd cum săriți și mediați orice problemă!
Acesta a fost şi cazul lui Elan Schwarzenberg, care s-a ascuns atât de mult şi de bine, încât procesul său penal a fost încetat.
Citeste si: Bilanț COVID-19 din 8 aprilie 2022, în România. Peste 1.700 de noi cazuri de COVID
Rămâne de văzut dacă Elena Udrea se va adăuga şi ea la lista fugarilor cărora le-a ieşit planul.
Aceasta a fost prinsă ieri seară, în Bulgaria, în timp ce încerca să fugă spre Grecia.Materialul complet îl puteți urmări în cadrul Jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.