VIDEO | O masă-n doi fără abțineri într-un restaurant din Capitală ar putea să ne-aducă o notă de plată de câteva sute de lei
Proprietarii anunță alte creșteri de preț generate de tăvălugul de neoprit al scumpirilor. Mult mai ieftin e doar în localurile cu autoservire, dar și-acolo vom lăsa bani în plus.
În acest restaurant cu autoservire din Galați- clienții aleg cu ce își potolesc foamea dintre zeci de feluri de mâncare proaspătă și caldă. Bani să aibă:
„- O ciorbă de burtă și una de perișoare.
- Cât ați plătit?
- Vreo 35 de lei. Nici nu m-am uitat penrtru că mă îngrozește! Înainte ciorba de burtă costa 12 lei, acum e 13 lei.”
Scumpirile scad pofta de mâncare
Și exemplele continuă: mancarea de spanac costă 14 lei, tochitura de pui cu mamaliguță 19 lei și iahnia de fasole, 10 lei.
Mugurel Istrate, manager restaurant: „Nu am crescut din prima cu 30%. Am încercat să ținem prețurile cât mai mici, să mergem fără profit o perioadă, să vedem unde se vor așeza prețurile, dar pe viitor nu pare că se întâmplă asta, din păcate.”
Proprietarul va majora prețurile preparatelor din meniu cu 15%, în primă instanță.
Se teme însă că vânzările or să scadă:„Înainte ieșeam sâmbătă de sâmbătă. Acum nu ne mai permitem, mai stăm și în chirie, nu avem casele proprii. Este foarte greu.”
Citeste si: Prețul petrolului a explodat din nou. Ce se întâmplă cu prețul motorinei și benzinei
Investiție serioasă pentru o masă la restaurant
Tot mai costisitoare este și cina servită în restaurantele cu meniu internațional. O seară specială în doi, încununată de un preparat rafinat ar putea să coste în jur de 500 de lei... Doar dacă sunteți dispuși să renunțați la paharul de vin.
„Aici avem un antricot de Uruguay și un piure de cartofi cu trufe, ulei de hribi și praf de hribi.+ În momentul de față acest produs este 180 de lei și o să-l mărim la 200-220 de lei.”
Tatiana Gavrilă, reporter Kanal D: „Pentru o masă la restaurant vom plăti cu 20% mai mult pentru fiecare preparat în parte. Și asta pentru că fiecare ingredient s-a scumpit anul acesta. De pildă, uleiul s-a scumpit cu 26%, făina s-a scumpit și ea cu 16%, lactatele cu 10%, iar carnea s-a scumpit cel mai mult, mai exact cu 30%.”
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
Numele meu este Tatiana Gavrila, în prezent sunt reporter Știrile Kanal D, iar de 2 ani îmi petrec timpul, pe teren. Sunt o fire curioasă și plină de viață, iar cel mai mult îmi place să interacționez cu oamenii, să le aflu opiniile și poveștile. Mi-am dorit să fiu reporter încă din liceu, iar visul meu s-a materializat după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării.
Am făcut practică în mai multe trusturi de presă, am terminat și o școala de televiziune, cu specializare prezentator-reporter, între timp am absolvit si programul de masterat în Jurnalism Tematic, iar într-un final mi-am găsit locul în sânul familiei Kanal D.