Mii de credincioși au așteptat cu orele să primească apă sfințită de Izorul Tămăduirii
Credincioșii au mers astăzi pentru a primi apa sfințită de la bisericile unde s-a ținut slujba de Izvorul Tămăduirii! La Biserica Greacă din Brăila a fost sfințit izvorul de sub altar. Mii de oamenii au așteptat cu orele și la Mănăstirea Ghighiu!
Două mii de credincioși s-au adunat astăzi la Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploiești. Curtea a fost neîncăpătoare iar oamenii au stat la coadă inclusv în parcare și pe șosea.
Mii de credincioși au mers la biserică pentru a lua apă sfințită
Și la Brăila s-au adunat mii de credincioși. Oamenii au venit încă de la primele ore ale dimineții.
De Izvorul Tămăduirii, Biserica Greacă din Brăila devine loc de pelerinaj pentru credincioși din toată țara. Oamenii vin să ia apă sfințită din izvorul descoperit sub altar, în urmă cu mai bine de 200 de ani, și despre care se crede că ar avea proprietăți vindecătoare.
Citeste si: Izvorul Tămăduiri 2022: Cum se ia Aghiasma Mică?
Sărbătoarea are loc, în fiecare an, în prima vineri după Paște.
Înalt Prea Sfințitul Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos: "Astăzi mulțimile de credincioși vin să primească un semn de la Maica Domnului, agheasma sfințită!"
Citeste si: Calendar ortodox 30 aprilie 2022: Ce sărbătoare este în Sâmbăta Luminată?
Apa sfințită pe care o primesc enoriașii provine de la un izvor aflat sub altar, la 12 metri adâncime.
Izvorul a fost descoperit în urmă cu mai bine de 200 de ani, atunci când s-a săpat fundația lăcașului de cult, iar creștinii spun că aici se adună lacrimile pe care Maica Domnului le varsă în Săptămâna Patimilor.Au fost pregătite câteva mii de sticle
Câteva zeci de mii de sticle cu agheasmă au fost împărțite astăzi la Brăila.
Citeste si: Izvorul Tămăduiri 2022: Cum se ia Aghiasma Mică?
În anii trecuți, pelerinii veneau cu bidoanele pregătite să-și ocupe rândul chiar și cu câteva zile înainte. Pentru a evita aglomerația, în ultimii ani, agheasma a fost îmbuteliată deja și împărțită credincioșilor încă din ajunul sărbătorii. Pentru astăzi au fost pregătite alte câteva mii de sticle.
Citeste si: Tradiţii de Izvorul Tămăduirii 2022: Ce nu este bine să faci în Vinerea Luminată?
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.
”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.
Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:
”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.