Românce, prinse la furat în Spania. Femeile au fost filmate cum fură din buzunarele turiștilor
Două românce au fost prinse la furat, în Spania, în plină zi. Femeile acționau într-un mod inedit, iar pentru ca jaful să reușească, ele se prefăceau turiste.
Două femei au fost filmate în Spania, în timp ce furau în miezul zilei, diverse bunuri, din buzunarele turiștilor. Se pare că acest fenomen este unul comun.
Româncele s-au prefăcut turiste pentru a buzunări oamenii pe stradă.
Cum au reușit româncele să-i fure pe turiști?
Româncele s-au prefăcut turiste, dar în realitate și-au filat victimele tot timpul. Ele au așteptat momentul cel mai bun pentru a da lovitura.
Atunci când turiștii se întorceau cu spatele, hoațele se apropiau și le băgau mâinile în buzunare. Așa reușeau să fure lucruri de valoare. Totul se întâmpla rapid, motiv pentru care victimele nu își dădeau seama ce li se întâmplă.
Un ghid turistic român le-a fotografiat în acţiune.
„Modul lor de operare este diferit în fiecare an. Îl schimbă. În timp ce aceştia (turiştii- n.r.)
Care sunt metodele cele mai folosite de hoţii de buzunare
Lazlo este român cu cetățenie spaniolă.
El colaborează cu poliția atunci când anchetatorii au nevoie de traducător la interogatorii. Românul știe, cu alte cuvinte, exact cum acționează hoții.„În momentul în care fură şi sunt prinşi, automat în câteva secunde pasează obiectul altor persoane. Dacă sunt sume destul de mari, le împart în diferite părţi. În Sevilla, în general au fost români, poţi să mergi pe stradă şi îi auzi la fiecare pas. În general de etnie rromă. Care fură sau încearcă să le ceară bani turiştilor. Şi chiar nu îi lasă în pace. Insistă, merg după ei…”, a spus românul.
Aceasta ar fi cea mai întâlnită metodă de furt în Spania.
„Hoţii de buzunare acţionează repede şi pe furiş. Dacă ai obiecte de valoare, păstrează-le în interiorul genţii. Dacă ai o geantă sau ghiozdan, poartă-le în faţă cu buzunarele închise. Dacă
O altă metodă cunoscută este aşa-numita îmbrăţişare otrăvită. Hoţul abordează victima ca şi cum ar fi cunoştinţe vechi, o ia în braţe şi profită de stupefacţia acesteia ca să o jefuiască, mai scrie sursa citată anterior.