Este anunțul momentului! Tribunalul de Arbitraj al Sportului de la Lausanne a decis: Gimnasta Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz, în urma memoriilor depuse.
Memoriul depus de Sabrina Voinea, în schimb, a fost respins.
Iată anunțul oficial făcut pe pagina oficială de Facebook a Federației Române de Gimnastică:
"Cu un ochi râdem, cu unul plângem. În urma memoriilor făcute la TAS de FRG și COSR, Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz să revină Anei Maria Bărbosu.
“Federația Română de Gimnastică, reprezentată de societatea de avocatura specializata in dreptul sportului, Gherdan si Asociatii SCA, prin avocatul coordonator Sabin Gherdan și avocații Călina Tejan și Raul Ștefan Celmare, după un efort colectiv de cinci zile și patru nopți, vă comunică dispozitivele ședinței TAS în speța:
FRG, Bărbosu, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.
2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.
3. Scorul inițial de 13.666 acordat atletei Jordan Chiles in finală este reinstituit.
4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.
5. Alte solicitări sunt respinse
FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:
1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.
Ca urmare a acestei decizii, Ana Maria Bărbosu obține medalia de bronz în timp ce Sabrina Maneca Voinea încheie competiția pe locul 4.
Felicitări ambelor noastre gimnaste pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Paris!”, a declarat avocatul Sabin Gherdan"
Vă reamintim că, la Jocurile Olimpice de la Paris, gimnasta Ana Maria Bărbosu obținuse medalia de bronz în urma prestației sale la sol.
Astăzi, după mai bine de 7 ore de audieri, reprezentanții TAS au anunțat decizia: Ana Bărbosu este câștigătoarea medaliei de bronz.
Sabrina Voinea s-a clasat pe locul al patrulea la proba de la sol, cu nota 13.700, arbitrii alegând să o penalizeze cu o zecime pentru o presupusă încălcare a marginii covorului. Contestația ei a fost respinsă de arbitri, motiv pentru care reprezentanții României au depus memoriu la TAS. Decizia nu a fost anulată, însă, în urma audierilor de astăzi, 10 august.