VIDEO Mesajul sfâșietor al soției lui Norbi, tânărul de 28 de ani aflat în scaun cu rotile, care a murit în accidentul de la spitalul din Băile Felix: „Sufletul meu… te iubesc etern!”

Soția tânărului de 28 de ani aflat în scaun cu rotile, care a murit în accidentul de la spitalul din Băile Felix, a postat un mesaj cutremurător pe rețelele sociale.

Moartea lui Norbi, tânărul de 28 de ani aflat în scaun cu rotile și lovit mortal în parcarea unui centru medical din Băile Felix, provoacă multă suferință. Apropiații lui l-au ajutat și l-au sprijinit în lupta pentru recuperare, iar soția lui i-a fost alături mereu. Ea a transmis un mesaj sfâșietor după accidentul care i-a luat omul iubit.

Mesajul sfâșietor al soției lui Norbi, tânărul de 28 de ani aflat în scaun cu rotile, care a murit în accidentul de la spitalul din Băile Felix

La scurt timp după tragedie, soția lui Norbi a postat un mesaj sfâșietor, care i-a emoționat atât pe cei care l-au cunoscut, cât și pe cei care abia acum au aflat povestea lui. Cuvintele ei răsună ca un strigăt de durere, iar nimeni nu poate înțelege cum destinul a putut fi atât de crunt cu un tânăr ce își dorea doar o șansă la normalitate și a fost smuls dintre cei dragi într-o clipă.

La postare curg mesaje de condoleanțe. „Sufletul meu, ai plecat mult prea repede dintre noi! Vei rămâne veșnic în inima mea, soțul meu iubit! Te iubesc etern!”, a scris femeia pe Facebook.

Citește și: Accident înfiorător la un spital din Băile Felix! Un tânăr de 28 de ani aflat în scaun cu rotile a murit, iar alți doi oameni au fost loviți în plin în parcarea centrului medical

Norbi lupta să aibă o viață normală, dar accidentul de la spitalul din Băile Felix a spulberat totul într-o clipă

Norbi și-a pierdut viața în noaptea de miercuri spre joi, când o șoferiță care venise la spital alături de soțul ei a confundat pedala de frână cu cea de accelerație în timpul manevrei de parcare. Mașina, aflată pe modul „Drive”, a accelerat brusc și a lovit trei persoane aflate în parcare, printre care și Norbi.

Impactul a fost devastator. Tânărul de 28 de ani, aflat în scaun cu rotile după un accident anterior care îi provocase un traumatism cervical, a murit pe loc. Alt tânăr de 18 ani, aflat tot în scaun cu rotile, a fost rănit grav și operat de urgență, iar o asistentă medicală care îi însoțea a suferit răni ușoare.

Viața lui Norbi a fost greu încercată, el a trecut prin multe suferințe, luni întregi de recuperare, terapii costisitoare și un drum lung spre o posibilă șansă la normalitate.

Oamenii din Aleșd se mobilizaseră anul trecut pentru el și au organizat un Târg Caritabil de Crăciun, „Sprijin pentru Norbi”, pentru a-i acoperi tratamentele. Oamenii donaseră din suflet, convinși că Norbi își va reveni. Dar destinul i-a fost curmat înainte ca el să se facă bine și să-și îndeplinească visul de a merge din nou.

Citește și: El este Norbi, tânărul de 28 de ani în scaun cu rotile, care a murit în accidentul de la spitalul din Băile Felix. Un oraș întreg s-a mobilizat printr-un târg caritabil ca să-i ofere o viață normală, dar nu a mai apucat


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri