Într-o zi plină de emoție și bucurie, celebra artistă Andra a împlinit 40 de ani și a marcat totodată 18 ani de căsnicie alături de soțul ei.
Evenimentul a fost sărbătorit printr-o petrecere exclusivistă cu tematică all white, organizată într-o locație selectă din apropierea Bucureștiului, unde au fost prezenți membri ai familiei, prieteni apropiați și numeroase vedete din showbiz.
Citește și: VIDEO Andra, spectacol neașteptat în avion
Ziua a început cu un moment emoționant: Andra și Cătălin Măruță au participat la o slujbă de reînnoire a jurămintelor, înconjurați de cei dragi.
Ce vedete au fost prezente la eveniment
Seara a continuat cu o petrecere elegantă, unde invitații au respectat codul vestimentar impus de sărbătorită, purtând ținute albe. Printre oaspeți s-au numărat nume sonore precum Dan Bitman, Sorin Brotnei, Marius Moga, chef Joseph Haddad, dar și fotbalistul Alex Chipciu împreună cu soția sa.
Petrecerea a fost deschisă oficial cu dansul Andrei și al lui Cătălin Măruță, care au atras toate privirile pe ringul de dans.
Invitații s-au bucurat de preparate culinare rafinate și dulciuri alese, iar programul artistic a fost atent coordonat de sărbătorită. Andra a urcat pe scenă alături de trupa 3 Sud-Est pentru un recital de senzație, iar atmosfera a fost animată și de artistul Efra, reprezentant al noii generații muzicale. De asemenea, Leo de la Roșiori a avut o apariție surpriză, cântând alături de Andra.