Un caz fără precedent în showbiz-ul românesc aduce în prim-plan o problemă gravă legată de siguranța vedetelor și limitele admirației fanilor. Andra și soțul ei, Cătălin Măruță, au cerut un ordin de protecție împotriva unui bărbat de 56 de ani, a cărui obsesie periculoasă a transformat admirația într-un calvar pentru cei doi.
Totul a început acum câteva luni, când bărbatul a început să posteze pe rețelele de socializare mesaje de dragoste pentru Andra, dar și jigniri la adresa lui Cătălin Măruț, pe care îl acuză că i-ar dori răul artistei. Mai mult, acesta a intrat fără permisiune în curtea familiei, invocând premoniții și dorința de a se asigura că Andra este bine.
„O proprietate privată. Și cu ce drept toată ziua pe la noi și scrie Andrei mesaje? Un fan care vine la mine pe stradă, la mine acasă? Da, am intrat în casă.
Măsuri legale și reacții oficiale
În urmă cu câteva zile, Andra și Cătălin au depus o plângere penală împotriva bărbatului, iar poliția a emis un ordin de protecție provizoriu. Acesta expiră astăzi, iar mâine judecătorii vor decide dacă ordinul va fi prelungit. În ciuda restricțiilor, bărbatul continuă să posteze videoclipuri în care își declară obsesia și lansează avertismente ambigue.
„Eu iubesc pe Andra foarte mult. Și asta este doar voia lui Dumnezeu... Mi-a dat această misiune să-i fiu înger păzitor”, a spus bărbatul, care s-a ales și cu un dosar penal pentru amenințare.
Specialiștii atrag atenția că fenomenul hărțuirii vedetelor de către fani nu este nou în străinătate, însă în România acest caz deschide o discuție importantă despre limite, siguranță și protecția artiștilor.
„Nu avem de-a face cu un simplu fan, ci cu o problemă care poate escalada și care nu ține cont de cine ești”, explică un expert.Andra și Cătălin au ales să nu se implice public în mod direct pentru a nu alimenta comportamentul aberant, dar au acționat pe cale legală, oferind un exemplu de urmat pentru alte persoane aflate în situații similare.