Reacția incredibilă a unui român atunci când a fost prins la furat în Italia! Ce a putut să facă de față cu paznicii magazinului

Reacția incredibilă a unui român atunci când a fost prins la furat în Italia! Ce a putut să facă de față cu paznicii magazinului

(Sursa foto: istock.com)

Incredibil cum a putut să reacționeze un român după ce a fost prins la furat de mâncare și alcool într-un centru comercial din Vicenza, Italia. Bărbatul a fost prins chiar atunci când lua de pe rafturi diferite produse. Ce a putut face de față cu paznicii magazinului i-a lăsat pe toți cu gura căscată.

Mai exact, potrivit jurnaliștilor de la primavicenza.it,  românul cu pricina se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta ar fi încercat să sustragă alimente și băuturi de pe rafturile unui magazin, fiind observat de paznici. În momentul în care părea că situația se îndreaptă spre bine și că bărbatul va înapoia bunurile furate, acesta și-a pierdut controlul. Ce a urmat i-a lăsat cu gura căscat pe cei ce se aflau în magazin.

Situația a scăpat de sub control în momentul în care românul a scos o sticlă de alcool, pe care o avea ascunsă în haină, și în loc să o returneze, a aruncat-o violent spre podea.

Citește și: Cătălin Cherecheș va fi mutat joi la închisoarea din Munchen. Cum arată ”cazarea” fostului edil și ce dotări are

Din fericire pentru cei care se aflau în magazin, oamenii legii au intervenit imediat, fiind alertați anterior de paznicii magazinului. Românul a fost imediat reținut, relatează știridiaspora.ro.

În ciuda faptului că managerul magazinului nu a dorit să depună plângere, românul a fost arestat. Cu toate acestea, în urma verificărilor ulterioare ale personalului de la sediul Poliției, s-a constatat că cetățeanul român în cauză, născut în anul 1991, fără adăpost în prezent, avea un număr considerabil de antecedente penale.

Acesta era implicat în mai multe infracțiuni împotriva proprietății, persoanei, trafic de droguri și avea asupra sa obiecte ofensatoare.

Prin urmare, comisarul de poliție al provinciei Vicenza a emis un ordin de expulzare obligatorie, cu interdicție de revenire pentru o perioadă de trei ani, și a impus o sancțiune administrativă pentru starea de ebrietate în loc public.

Un alt român a dat o spargere de mai bine de 7.000 de euro. A furat dintr-un magazin produse cosmetice

Tot săptămâna aceasta, un alt român, în vârstă de 23 de ani a fost acuzat de complicitate la furt calificat, în urma unui jaf cu o valoare de peste 7.000 de euro la un magazin din Jesi, un oraș din provincia Ancona.

Citește și: Cinci persoane au murit în urma unui atac sângeros, în New York. Printre victime se numără o fetiță și un băiat, dar și agresorul, care a fost împușcat mortal

Furtul a avut loc în jurul orei 22.20, pe 4 decembrie, atunci când un tânăr a intrat în magazin prin ușa de urgență și a umplut un cărucior cu produse cosmetice și creme, evaluate la peste 7.000 de euro. Potrivit administratorului Coop, infracțiunea a fost descoperită după ce alarma a fost activată de deschiderea ușii de urgență, descoperită întâmplător deschisă de personalul de serviciu. Observând dispariția evidentă a produselor din zona parafarmaciei, administratorul a depus o plângere la secția de poliție din Jesi.

Reprezentanții poliției judiciare au desfășurat o anchetă detaliată, analizând imaginile captate înainte de deschiderea ușii de urgență. Conform acestora, individul, îmbrăcat distinctiv, a intrat în magazin cu un cărucior gol, în care a pus o sacoșă mare. Apoi, a umplut sacoșa cu creme și produse cosmetice, fugind apoi spre ieșirea de urgență. Din nefericire pentru el, cărând un sac greu, a căzut la pământ, dar s-a ridicat rapid și a urcat într-un Ford Focus, în care se aflau alte trei persoane.


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri