Reacția lui Ilie Bolojan în ședința privind interzicerea târgurilor de Crăciun: „Ne omoară Olguța pe toți”

Reacția lui Ilie Bolojan în ședința privind interzicerea târgurilor de Crăciun: „Ne omoară Olguța pe toți”

(Sursa foto: arhivă/Hepta)

Într-o ședință extraordinară, convocată luni, 27 octombrie, Guvernul a modificat Ordonanța 52. Printre altele, ordonanța bloca finanțarea evenimentelor în zile de sărbătoare și cele organizate de Crăciun și Revelion, dar Executivul a decis ca aceastea să fie excepție.

Potrivit Ordonanței 52, era interzis autorităților locale să mai acorde până la finalul anului bani pentru dotarea birourilor, cheltuieli cu mașinile, protocol sau reparații curente și să finanțeze evenimente în zile de sărbătoare și cele organizate de Crăciun și Revelion.

Citește și: Cât costă toaleta "America", din aur masiv? Opera aparține artistului care a vândut o banană cu 6 milioane de dolari

În ședința extraordinară de luni, Guvernul a decis modificarea Ordonanței 52, dând undă verde petrecerilor organizate de primării până la finalul anului.

„Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) și (2) cheltuielile cu evenimentele ocazionate de zilele declarate ca fiind zile oficiale ale unităților administrativ-teritoriale, alte sărbători publice stabilite prin lege, sărbători tematice, cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sfârșitul de an, cheltuielile efectuate din donații și sponsorizări, precum și cheltuielile privind administrarea şi valorificarea bunurilor indisponibilizate în proceduri penale și civile”,

arată noua ordonanță.

Lia Olguța Vasilescu a declarat că, în cadrul ședinței, Ilie Bolojan a reacționat imediat cu privire la articolul care interzicea organizarea târgurilor de Crăciun, făcând referire la Târgul de Crăciun din Craiova, inclus în ultimii ani în topul celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa.

„În momentul când am auzit că a intrat Ordonanţa 52 în Guvern şi că se interzic târgurile de Crăciun, nu vreţi să ştiţi ce crize au fost.

S-a oprit şedinţa. Bolojan înţeleg că a spus: « Ne omoară Olguţa pe toţi, hai să vedem ce facem cu Târgul de Crăciun » ”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiove, într-o conferință, potrivit adevarul.ro.

Citește și: Decizia Patriarhului Daniel în privința lui ÎPS Teodosie. I-a fost limitată influența

Lia Olguța Vasilescu a susținut, de asemenea, că Târgul de Crăciun din Craiova aduce 10 milioane de euro în fiecare an.

Primăria Craiova ar urma să achite suma de 29.690 de euro către platforma European Best Destinations, pentru ca orașul să fie inclus și în acest an în competiția internațională „Best Christmas Markets in Europe 2025 – 2026”.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri