Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, despre apariţia subiectelor la română înainte de a deveni publice că există deja o anchetă a Parchetului şi o anchetă disciplinară a Inspectoratului judeţean Suceava.
Din primele informații, o persoană din comisia de organizare a examenului este cel care a transmis subiectele, încălcând angajamentul de confidenţialitate, în care se preciza că acestea sunt secret de serviciu până devin publice.
Sorin Cîmpeanu reacționează în cazul subiectelor transmise la română
”Există deja o anchetă a Parchetului. Ministerul Educaţiei a fost deja contactat de reprezentanţii Parchetului iar cercetarea disciplinară la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a reliefat faptul că un membru al comisiei de organizare a examenului din acea şcoală este cel care a transmis subiectele, încălcând angajamentul de confidenţialitate, în care se preciza că acestea sunt secret de serviciu până devin publice”, a spus ministrul.
Citeste si: EDU.ro Subiecte BAC 2022 Fizică. Pregătește-te pentru examen cu variante de subiecte oficiale
”Va suporta consecinţele, conform legii”, a arătat Cîmpeanu.
Ce a declarat Sorin Cîmpeanu după proba de Matematică de la Evaluarea Naţională
Ministrul Educaţiei a anunţat că astăzi s-a derulat proba la Matematică la Evaluarea Naţională şi au fost prezenţi 148.595 de elevi, în 3.655 de centre de examen. Numărul absenţilor a fost 6. 963 de elevi.
Potrivit ministrului Cîmpeanu, proba s-a desfăşurat fără incidente deosebite. ”Au fost doar trei eliminaţi din examen, Sibiu şi Constanţa, câte un elev, pentru posesie de materiale de inspiraţie nepermise, fiţuici mai exact, şi o altă eliminare din examen, în Ilfov, pentru folosirea telefonului”, a mai spus ministrul.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.