VIDEO Regizor legendar de la Hollywood, găsit mort în casă împreună cu soția sa. Fiul celor doi, suspect de crimă. Mesajul lui Barack Obama

Lumea filmului se află în stare de șoc după ce unul dintre cei mai mari regizori americani a fost găsit mort, împreună cu soția sa, în locuința lor din Los Angeles.

UPDATE. Regizorul american Rob Reiner și soția sa, fotografa și producătoarea Michele Reiner, ar fi fost uciși de fiul lor Nick, conform revistei People. Alte surse media au precizat că poliția interoghează un membru apropiat al familiei în cadrul anchetei cu privire la presupusa dublă crimă.

Poliția a transmis că Nick, în vârstă de 32 de ani, este în viață și este interogat. Nu au fost efectuate arestări, conform sursei citate.

Într-un interviu acordat revistei People în 2016, Nick a vorbit despre lupta sa de ani de zile cu dependența de droguri, care a început la începutul adolescenței și, în cele din urmă,

l-a făcut să trăiască pe străzi.

El a spus că a intrat și a ieșit din centrele de reabilitare începând cu vârsta de 15 ani, dar pe măsură ce dependența de droguri a escaladat, s-a îndepărtat mai mult de casă și a petrecut perioade semnificative fără adăpost în mai multe state.

Legendarul regizor de la Hollywood, Rob Reiner, și soția sa, Michele Reiner, au fost înjunghiați mortal în propria locuință.

"Suntem îndurerați de această pierdere subită”, a declarat un purtător de cuvânt al familiei.

Criminaliștii din cadrul Departamentului de Poliție din Los Angeles se află la domiciliul lui Reiner și investighează dubla crimă, potrivit CNN.

Trupurile fără viață ale celor doi au fost găsite de un membru al familiei Reiner, care a mers duminică la domiciliul regizorului, potrivit unei surse din cadrul forțelor de ordine.

Victimele prezentau răni prin înjunghiere, potrivit mai multor relatări din presa americană.

Rob Reiner este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de la Hollywood- printre filmele regizate de el fiind "When Harry Met Sally”, "The Princess Bride” sau "A Few Good Men”. Cel mai cunoscut rolul principal avut ca actor a fost cel din serialul TV „All in the Family”.

Mesajul de ultim moment al fostului președinte SUA, Barack Obama

Fostul președinte Barack Obama a declarat, într-o postare pe X, că el și soția sa, Michelle, au "inima frântă de trecerea în neființă a lui Rob Reiner și a iubitei sale soții, Michele”.

"Realizările lui Rob în film și televiziune ne-au oferit unele dintre cele mai prețuite povești de pe ecran. Dar, sub toate poveștile pe care le-a produs, se afla o credință profundă în bunătatea oamenilor- și un angajament de-o viață de a pune în practică această credință”, a scris Obama.

"Împreună, el și soția sa au trăit vieți definite de un scop. Vor fi amintiți pentru valorile pe care le-au susținut și pentru nenumărații oameni pe care i-au inspirat.”

Nu există niciun suspect până acum în cazul dublei crime

Departamentul de Poliție din Los Angeles a transmis, duminică seara, că anchetatorii nu caută niciun suspect în acest stadiu al morții lui Rob și Michele Reiner.

"Nu căutăm pe nimeni ca suspect sau în niciun alt mod în acest moment”, a declarat adjunctul șefului LAPD, Alan Hamilton, într-o conferință de presă, subliniind că ancheta este încă în faza incipientă.

Detectivii poliției au interogat un membru al familiei cu privire la decese, a declarat pentru CNN o sursă din cadrul forțelor de ordine. Hamilton a declarat la conferința de presă că nimeni nu a fost încă reținut și nici nu este interogat „ca suspect”.

„Vom încerca să vorbim cu fiecare membru al familiei pe care îl putem pentru a afla faptele acestei anchete”, a spus el.

Primarul orașului Los Angeles, Karen Bass, a vorbit despre moartea marelui regizor Rob Reiner ca despre o "pierdere devastatoare pentru orașul și țara noastră”.

"Contribuțiile lui Rob Reiner se regăsesc în întreaga cultură și societate americană, iar el a îmbunătățit nenumărate vieți prin munca sa creativă și prin susținerea luptei pentru justiție socială și economică”, a spus Bass.

Paramedicii au fost chemaţi la casa din Brentwood, în vestul Los Angelesului, duminică, în jurul orei locale 15:30, iar câteva minute mai târziu au fost trimişi şi poliţiştii.

Cine a fost regizorul Rob Reiner

Rob Reiner, în vârstă de 78 de ani, este un actor şi un regizor celebru, cunoscut pentru filmele sale „The Princess Bride” (File de poveste), „When Harry Met Sally” (Când Harry a cunoscut-o pe Sally) şi „A Few Good Men” (Oameni de onoare), care a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film.

Rob Reiner a avut roluri secundare în filmele „Sleepless In Seattle” (Nopţi albe în Seattle) şi „The Wolf Of Wall Street” (Lupul de pe Wall Street).

Reiner era căsătorit cu producătoarea Michele Singer Reiner, în vârstă de 68 de ani, şi aveau împreună trei copii. El a adoptat, de asemenea, un copil din prima căsătorie cu fosta soţie Penny Marshall.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri