VIDEO Reguli noi pe aeroporturile din București. Ce nu mai este interzis acum în călătoria cu avionul: ”Un pas important”

Reguli noi pentru pasagerii aeroporturilor din București.

Noua regulă aduce modificări la transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor în bagaje. Concret, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunțat miercuri, pe 11 martie 2026, că au intrat în vigoare noi reguli de călătorie în ceea ce privește transportul lichidelor în orice tip de bagaj.

Astfel, dacă acum este permis transportul lichidelor de maxim 100 de ml, începând de azi lichidele pot fi transportate în recipiente individuale de până la doi litri.

Citește și: Alertă maximă! Zboruri suspendate către și dinspre Israel, Iran și mai multe orașe din Orientul Mijlociu. HARTA traficului aerian

Noi reguli pe aeroporturi

Însă, este o regulă clară și în ceea ce privește această măsură: lichide de până la doi litri pot fi transportate doar de pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – „Aurel Vlaicu”, nu şi celor aflaţi în tranzit sau transfer.

”Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti face un pas important în creşterea calităţii serviciilor oferite pasagerilor care au originea zborului pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – „Aurel Vlaicu”. Începând de miercuri, 11 martie, ora 00.00, au intrat în vigoare noile reguli privind transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor (LAGs) în bagajele de cabină”, conform CNAB.

Citește și: VIDEO Un avion a aterizat de urgență pe o autostradă și a lovit mai multe mașini

Noua măsură vine în contextual modernizării tehnologiei de pe aeroporturi, prin care se face controlul de securitate al bagajelor de cabină.

”Măsura este posibilă ca urmare a investiţiilor realizate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în tehnologii moderne, de ultimă generaţie, dedicate controlului de securitate al bagajelor de cabină, aliniind astfel aeroporturile administrate de CNAB la cele mai bune practici internaţionale în domeniu. Prin această investiţie, compania îşi consolidează obiectivul de a îmbunătăţi constant experienţa pasagerilor, asigurând în acelaşi timp menţinerea celor mai înalte standarde de securitate”, a precizat Bogdan Mîndrescu, Directorul General al CNAB.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri