Cum te trezești de dimineață, așa-ți merge toată ziua. De aceea, ar trebui să ținem cont de niște sfaturi simple, pentru a ne bucura de energie până seara. Iată cum arată o dimineață ideală, potrivit științei.
Primul pas către o rutină corectă este să ne trezim direct imediat ce a sunat alarma, asta deși mulți suntem tentați să o amânăm și să mai furăm încă 5 sau 10 minute de somn, cea mai mare greșeală, arată studiile. Asta pentru că ne vom trezi mult mai obosiți și fără chef de muncă.
Al doilea pas extrem de important este să avem un pahar plin cu apă. Acest lucru nu doar că ne va hidrata, dar ne va ajuta și creierul să funcționeze limpede pe tot parcursul zilei.
Exercițiile fizice ne ajută să avem o zi cât mai productivă
Al treilea pas pentru o dimineață ca la carte ar fi să încercăm să facem câteva exerciții fizice, câteva genuflexiuni sunt de ajuns pentru a ne pune sângele în mișcare.
Acum, deși am fi tentați să ne facem o cafea de cum am intrat în bucătărie, de fapt pasul corect este să luăm micul dejun. Și pentru că timpul este limitat ar fi indicat să alegem o rețetă simplă. De exemplu, eu o să fac un iaurt cu fructe și cereale, o să adaug fructele peste iaurt.
Eu l-am pus cu o seară înainte, tocmai pentru a mi fi mai rapid iar acum adăugăm și cerealele.Mai am cam 20 de minute până când ar trebui să plec de acasă, așa că până o să mănânc micul dejun îmi voi face și o cafea. Abia acum în pot bea cafeaua. Poate vă întrebați de ce. Ei bine, studiile arată că dacă o consumăm pe stomacul gol aceasta crește nivelul acidului gastric din stomac, iar pe termen lung poate provoca probleme serioase.
Iar ca ultimul sfat, înainte de a pleca de acasă, ar fi bine să vă notați principalele obiective pe care le aveți de îndeplinit în ziua respectivă, astfel veți fi mult mai organizați și mai puțin stresați.
„Jurnalist n-am crezut că o să devin, nici măcar atunci când luam interviuri colegilor din liceu despre ultima zi de școală și încercam să smulg de la ei o lacrimă. Pe atunci nu aveam microfon, dar aveam o sticlă de apă sau un băț care își făceau foarte bine treaba.
Am dat apoi admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Trei ani mai târziu făceam practică la Kanal D, iar oamenii de aici au decis că merit o șansă … și iată cum am devenit jurnalist.
Pe mine mă puteți vedea zilnic, de la 9 la 10, în intervenții live. Mergem la ANM să vedem cum e vremea sau poate mă veți vedea pe la covrigării, în stații de autobuz, prin tramvaie, pe scurt, unde sunt oameni – sunt și eu. Îmi place să fac materiale despre tânăra generație sau despre problemele românilor. Îmi mai place să văd ce restaurante inedite se mai deschid, iar uneori încerc să aflu și unde putem merge în vacanță”.