Replica uluitoare a bărbatului care a cheltuit peste 100.000 de lei, deși nu îi aparțineau: „Au fost cadou pentru serviciile intime!”

Un tânăr a găsit un card plin cu bani, care avea și codul PIN, într-un plic aflat într-un dulap din casa pe care tocmai o cumpărase.

G.B., miercuri 23 octombrie 2019 , 14:09

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Tânărul a cheltuit banii, și-a cumpărat tot ce a dorit, în doar câteva ore, deși banii nu-i aparțineau. Făptașul a fost prins, însă a declarat că el credea că fostul proprietar i-a lăsat cardul cadou pentru că i-ar fi plăcut foarte mult de el şi din dorința acesteia de a întreține raporturi intime, dată fiind orientarea sa sexuală.

Pentru a scăpa de înschisoare, bărbatul s-a declarat bolnav psihic și a făcut rost pe căi ilegale de documente medicale false, prin care a încercat să dovedească faptul că nu are discernământ și astfel nu poate răspunde penal.

Citeste si: Turist găsit mort, în munții Bihorului. Bărbatul era căutat de 3 zile

Procurorii DIICOT din Ploiești l-au trimis în judecată pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în ciuda eeforturilor sale de a se declara nevinovat, potrivit ziarulincomod.ro.

Replica uluitoare a bărbatului care a cheltuit peste 100.000 de lei, deși nu îi aparțineau: „Au fost cadou pentru serviciile intime!”

Albert a cumpărat locuința de la Ștefan R. cu 67.000 de euro, iar ulterior, într-un dulap din casă a găsit cardul cu bani, care avea și codul PIN atașat. În doar câteva ore, el a făcut câteva tranzacții, cheltuind 113.144.93 de lei. Reprezentanții băncii care emiseseră cardul l-au contactat pe proprietar și i-au blocat cardul.

Ștefan R. a declarat că nu a făcut aceste tranzacții și a demarat o anchetă. A mers la magazinele unde fuseseră făcute plățile cu cardul său și a solicitat imaginile de pe camerele de supraveghere.

Citeste si: Lydia Roberts, 21 de ani, s-a sinucis după ce a văzut un video cu minori abuzați în telefonul iubitului

Replica uluitoare a bărbatului care a cheltuit peste 100.000 de lei, deși nu îi aparțineau: „Au fost cadou pentru serviciile intime!”

„După ce i-au fost prezentate înregistrările video de către reprezentanții societăților, persoana vătămată a constatat faptul că cel care utilizase cardul său a fost Mihăilescu Albert (bărbatul căruia îi vânduse casa n.r.)”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Propietarul l-a căutat și i-a cerut să îi înapoieze banii. Făptașul însă, a ales să dea mită unui cadru medical şi să obţină un certificat care atesta faptul că suferă de o boală mintală.

Replica uluitoare a bărbatului care a cheltuit peste 100.000 de lei, deși nu îi aparțineau: „Au fost cadou pentru serviciile intime!”

Citeste si: Accident de proporții în Suceava. Cabina unui TIR s-a rupt în două

Tânărul este cercetat pentru efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, dar și pentru fals și uz de fals și dare de mită, iar proprietarul cardului ar putea să-şi obţină banii înapoi după finalizarea procesului, care s-ar putea să dureze ani de zile.

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:
Te-ar putea interesa si