Ce a transmis Universitatea Politehnica Bucureşti, după ce un profesor universitar a fost reţinut pentru luare de mită

Ce a transmis Universitatea Politehnica Bucureşti, după ce un profesor universitar a fost reţinut pentru luare de mită

(Sursa foto: PixaBay)

Universitatea Politehnica Bucureşti afirmă că a iniţiat o analiză proprie după ce profesorul universitar Cristian-Florian Dincă a fost reţinut pentru luare de mită. În cazul în care ancheta judiciară va confirma acuzaţiile aduse acestuia, ”soluţia adoptată de către universitate va fi una fără echivoc”, susţin reprezentanţii instituţiei.

Universitatea Politehnica București  arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, după ce profesorul universitar Cristian-Florian Dincă a fost reținut pentru luare de mită, că furnizează organelor competente documentele solicitate în vederea desfășurării cercetării şi stabilirii adevărului în cauză.

Citește și: VIDEO- Percheziții în Capitală și în alte județe din țară într-un dosar de proxenetism şi cămătărie

„UPB a demarat o analiză proprie pentru a proteja studenții şi comunitatea academică, pe parcursul întregului demers judiciar. Unul dintre principiile de bază ale funcționării comunității academice este cel al integrității, iar UPB se disociază de orice abatere de la acest principiu. În cazul în care acuzațiile vor fi confirmate la finalul demersului judiciar, soluția adoptată de către universitate va fi una fără echivoc”, scrie în comunicat.

Ce au transmis procurorii DNA

Procurorii DNA au anunțat, vineri, reținerea pentru 24 de ore, a inculpatului Cristian-Florian Dincă, profesor universitar în cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti şi director al Departamentului de Producere şi Utilizarea Energiei din cadrul aceleiaşi unităţi de învățământ, pentru luare de mită, în formă continuată (31 de acte materiale).

Citește și: Angajatul unei primării din Constanța fost reținut după ce ar fi folosit banii instituției pentru plăți nelegale

„În perioada august 2020 – februarie 2023, inculpatul Dincă Cristian-Florian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză), suma totală de 153.470 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, ca responsabil de proiect în cadrul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile “Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft” derulate în cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti”, au

arătat procurorii.

Potrivit acestora, banii reprezentau aproximativ jumătate din indemnizația pe care martorul ar fi primit-o, în calitate de angajat în cadrul proiectelor respective.

„La data de 02 martie 2023, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul Dincă Cristian Florian ar fi primit de la martor suma de 6.000 de lei reprezentând tranşa aferenta salariului primit de acesta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”,

a transmis DNA.

Citește și: Percheziții în județul Bacău. 17 mandate de aducere au fost puse în executare

Vineri, el urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și: Plicul cu bani sau viața?! Trăim în țara în care sistemul de sănătate e bolnav! Șefa secției de Oncologie de la Spitalul Județean din Suceava a fost acuzată că primea și pretindea bani de la pacienți sau aparținători că să aibă acces la tratament


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri