
1 din 4 | Tabel cu rezultate

2 din 4 | Elevi la examen

3 din 4 | Rezultate simulare BAC

4 din 4 | Elevi în curtea liceului
Simulările de la BAC 2025 au reprodus condițiile reale ale examenului, inclusiv durata, tipul subiectelor și regulile de desfășurare.
În perioada 24 -27 martie 2025 s-a desfășurat simularea Bacalaureatului 2025 pentru elevii de clasa a 12-a, iar astăzi, 8 aprilie, aceștia vor afla ce rezultate au obținut și la ce materii mai au de adăugat cunoștințe.
Rezultate simulare BAC 2025
La prima probă de la simularea Bacalaureatului 2025 au fost prezenți peste 101.000 elevi din totalul celor circa 123.000 de elevi înscriși, potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene.
Treptat, în celelalte zile de probe scrise de la simulare BAC 2025, numărul acestora a început să scadă, însă cu toții așteaptă cu nerăbdare să afle ce rezultate au obținut și cât de pregătiți sunt pentru examenul maturității, care va avea loc în vară.
Ministerul Educației a precizat că rezultatele de la simulare BAC 2025 le vor fi comunicate elevilor astăzi, 8 aprilie 2025, însă în mod individual.
Adică, rezultatele de la simularea Bacalaureatului 2025 nu se vor afișa la avizierul școlii și nici pe edu.ro. Profesorii vor fi cei care le vor comunica elevilor notele obținute, la clasă.
De menționat este și faptul că notele de la simulare BAC 2025 nu vor fi trecute în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.
Elevi în curtea liceului
La ce materii se dă Bacul în 2025
Probele scrise de la Bac 2025 vor avea loc în perioada 10 -16 iunie. Zeci de mii de elevi de clasa a 12-a vor trece prin emoțiile examenului maturității.
Prima probă scrisă de la Bacalaureat 2025 este cea la Limba și Literatura Română. Această probă este obligatorie pentru toți elevii, indiferent de profilul liceului la care studiază.
Pe 11 iunie, candidații de la Bac 2025 vor susține proba obligatorie a profilului, adică elevii care sunt la Uman vor fi testați la Istorie, iar elevii de la Real vor da testare scrisă la Matematică.
După o zi de pauză între testări, pe 13 iunie, elevii de clasa a 12-a vor susține proba la alegere a profilului de la Bacalaureat 2025. La această probă, elevii de Real au de ales dintre următoarele materii: Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică. În timp ce elevii de la Uman au mai multe opțiuni: Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie.
Indiferent de alegerile făcute, candidații care vor susține Bacul în 2025 trebuie să obțină minim nota 6 ca medie generală, ca să fie declarați promovați.
Citește și: Rezultate simulare BAC 2025: Cum vor afla elevii notele obținute
Elevi la examen
Calendar Bacalaureat 2025: sesiunea de vară
Elevii de clasa a XII-a vor termina cursurile la data de 6 iunie 2025. Perioada de înscriere la examenul de Bacalaureat 2025, sesiunea de vară, va începe pe 2 iunie.
- 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
- 27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
- 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
- 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale.