Risc de avalanse in Parang. 20 de copii blocaţi pe munte din cauza zăpezii au fost coborâţi de salvamontişti

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara intervin, duminică după-amiază, pentru a ajuta 20 de copii aflaţi într-o tabără în Parâng să coboare de pe munte, după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zonă a nins puternic, iar stratul de zăpadă atinge şi un metru. Salvatorii montani avertizează că pe creastă există pericol de avalanşă.

Editor: Viorela Precupas duminică 13 noiembrie 2016 , 14:19

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, a declarat pentru News.ro că 20 de copii au rămas blocaţi pe munte, în Parâng, şi sunt coborâţi cu sprijinul salvamontiştilor.

”Cei 20 de copii au rămas de aseară (n.r.- sâmbătă seară) în Parâng, la o pensiune. Aseară a plouat, apoi azi-noapte a viscolit şi a nins.

S-a întrerupt curentul şi a fost imposibilă evacuarea lor, mai ales că stratul de zăpadă ajunge la un metru”, a declarat Bodeanu.

Potrivit aceleiaşi surse, pe creastă există şi riscul producerii unor avalanşe.

"Este pericol şi să plece avalanşe în zona de creastă. Copiii nu au putut fi evacuaţi cu telescaunul pentru că a fost întrerupt curentul, dar de aproximativ o oră a venit curentul, iar acum se fac verificări la telescaun pentru ca cei mici să fie transportaţi în siguranţă ”, a declarat Bodeanu.

Potrivit sursei citate, telescaunul este singura soluţie pentru evacuarea copiilor, drumul montan fiind blocat de zăpadă.

Cei 20 de copii care se află în Parâng într-o tabără de nutriţie trebuie să ajungă duminică la Petroşani.

Potrivit meteorologilor, judeţul Hunedoara este, duminică, sub cod portocaliu de ninsori şi cod galebn de vânt puternic.


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Calendar creștin ortodox, 16 ianuarie 2022. Rugăciunea puternică pe care credincioșii... Calendar creștin ortodox, 16 ianuarie 2022. Rugăciunea puternică pe care credincioșii trebuie să o spună duminică pentru a fi izbăviți de rele
spotmedia.ro
Un leu de mare a fost vindecat de epilepsie folosindu-se neuroni de la o altă specie de... Un leu de mare a fost vindecat de epilepsie folosindu-se neuroni de la o altă specie de animal
spotmedia.ro
Masca medicinală îi face pe oameni mai atractivi în ochii celorlalți (Studiu) Masca medicinală îi face pe oameni mai atractivi în ochii celorlalți (Studiu)
b1.ro
Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 16 – 22 ianuarie 2022. Urmează o Lună plină de o... Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 16 – 22 ianuarie 2022. Urmează o Lună plină de o relevanță karmică specială pentru nativii Berbec (VIDEO)
ziareonline.ro
Cine este de fapt politistul care a ucis fetita din Bucuresti pe trecerea de pietoni..... Cine este de fapt politistul care a ucis fetita din Bucuresti pe trecerea de pietoni.. A dat cu piciorul in corpul nesufletit al fetitei sa vada daca mai traieste
infoactual.ro
Conflict privind acordarea burselor de merit. Ce reclamă reprezentanții elevilor Conflict privind acordarea burselor de merit. Ce reclamă reprezentanții elevilor
evz.ro
Prima reacție a lui Novak Djokovic după expulzare. Ce le-a transmis adversarilor Prima reacție a lui Novak Djokovic după expulzare. Ce le-a transmis adversarilor
doctorulzilei.ro
Mihai Voropchievici a făcut analiza numerologică pentru polițistul care a ucis-o pe... Mihai Voropchievici a făcut analiza numerologică pentru polițistul care a ucis-o pe Raisa, în accident. „Are o încărcătura energetică grea”
romaniatv.net
Se anunţă schimbări la pensii, dar specialiştii atrag atenţia asupra capcanelor. Sunt... Se anunţă schimbări la pensii, dar specialiştii atrag atenţia asupra capcanelor. Sunt vizaţi doar unii pensionari!
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si