Românca care și-a vândut copila într-un cinema și-a făcut un adevărat „palat”. „Se tot ducea la bătrânul ăla de 5, 6 ani”
Fetița în vârstă de 12 ani din Călărași care a fost vândută de părinți a fost găsită. Cel mai fidel client al minorei era un bărbat în vârstă de 70 de ani. Mama copilei și-a ridicat o adevărată vilă din banii „munciți” de fiica ei.
Minora în vârstă de 12 ani era prezentată chiar de propria mamă ca un trofeu, totul având loc pe reţelele sociale. Postările în care apare fata, mai ales în îmbrăcăminte sumară, erau la ordinea zilei. Mama fetei a fost cea care a decis că inocenţa micuței este de vânzare. O dată la două luni, românca în vârstă de 27 de ani şi-ar fi dus copila la Paris, locul unde era abuzată sexual de un pensionar în vârstă de 70 de ani, totul în schimbul unei sume de bani.
„Mama copiilor ştiu că se tot ducea la bătrânul ăla din Franţa, de 5, 6 ani se ducea ea acolo”, a declarat un localnic, potrivit jurnaliștilor de la Observator.
Totul a început în urmă cu şase ani, atunci când familia a plecat prima dată în Franţa.
Familia și-a construit un „adevărat palat” din banii „munciți” de copilă
În perioada august 2022- ianuarie 2023, bărbatul în vârstă de 70 de ani a plătit 89.000 de euro pentru a profita de copilă. De-a lungul anilor, sumele ar fi fost însă şi mai impresionante. În centrul oraşului Călăraşi, familia şi-a construit o proprietate de invitat. Vecinii însă se feresc să vorbească despre familia cu pricina.
În faţa polițiștilor, agresorul a susținut că banii erau doar un gest de generozitate.
Din păcate pentru el, faptele pe care le-a comis l-au contrazis. Pe data de 19 februarie, într-o sală de cinema din Paris, bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost văzut de mai mulţi martori în timp ce pipăia minora chiar în prezenţa părinţilor. Revoltați, martorii au anunţat imediat poliţia.„Cu copilul în faţa ei, punea moşul mâna pe copil! Ce fel de mamă a fost asta?”, a spus un vecin.
Mama şi francezul în vârstă de 70 de ani au fost imediat arestaţi preventiv. Tatăl, copila de 12 ani şi fratele ei, un băiat în vârstă de 10 ani, s-au făcut nevăzuți. La începutul acestei luni, autoritățile franceze au solicitat sprijinul Poliţiei Române.
Polițiștii francezi au acționat prompt
„Ea a plecat de acolo imediat cu tata şi cu fratele şi a venit în România, ajutaţi fiind de un şofer cu care mergeau frecvent acolo. Nu prezintă niciun element de agresiune fizică, dar starea psihică este un pic afectată”, a declarat Daniela Arbagic, reprezentant DGASPC Călărași.
Tatăl copilei a fost arestat preventiv în vederea extrădării înapoi în Franța.
În mod oficial, minora nu are un tată și asta pentru că nu a fost recunoscută la naştere. Bunica din partea mamei, acolo unde stă acum fratele ei, şi-a exprimat dorinţa să aibă grijă de ea. Angajaţii Protecţiei Copilului nu sunt convinşi că e cea mai bună hotărâre.Citește și: VIDEO- Doi români și-au vândut fetița unui bătrân de 70 de ani. Negocierea a avut loc într-un cinematograf
„Deşi există un spaţiu locativ, dar nu poate să facă dovada veniturilor. Pleca frecvent prin Anglia”, a mai spus Daniela Arbagic.
Reacţia promptă a francezilor a dus la oprirea abuzului. În țara noastră, din păcate, astfel de comportamente au toate şansele să treacă neobservate.
Citește și: Dramă în lumea filmului. Un actor devenit celebru în copilărie, găsit mort la 27 ani. Un sfârșit trist
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.