VIDEO - Românii din diaspora se întorc la muncă în străinătate
Sfârșitul verii e aproape, la fel și vacanța românilor care trăiesc departe de casă și vin doar vara să își vadă familiile. Cu bagajele făcute și cu inima strânsă, cei care se întorc la muncă peste granițe și-au strâns în brațe părinții și au luat din nou calea străinătății. Nu înainte, însă, de a pune în bagaj și bucate delicioase care doar acasă făcute au gustul tradițional.

In articol:
Vasile și Romina sunt din Țara Oașului și locuiesc de 15 ani în Irlanda. Au trei copii, toți născuți peste granițele țării, și, chiar dacă România le e atât de dragă, spun că nu s-ar întoarce curând acasă.
Vasile Negru: "Suntem puțin supărați că lăsăm părinții acasă și tot, dar în rest...acolo e casa noastră. Acolo ne simtim cel mai bine. Aici venim numai că avem rude și părinți. Mai în siguranță, mai respectați, e altfel lumea."
Vin doar să își vadă familiile
Cei doi soți vin acasă de două-trei ori pe an, doar să își vadă familiile și să petreacă timp cu oșenii. Plecarea, întotdeauna, se lasă cu lacrimi.
"Asta-i cea mai grea parte, plecarea. Când venim, toată lumea e fericită, dar la întoarcere, e mai trist."
Citeste si: Un român dispărut de trei luni în Germania este căutat de mama lui
Și-au luat rămas bun de la cei dragi, însă nu sunt gata de plecare, până când până când bunătățile nu sunt puse în bagaj.
"Ce a pregătit soacra, ea tot pregătește, face zacuscă, murături, compoturi, gemuri, de toate."
Citeste si: Un copil de un 1 an și 8 luni a căzut de la etajul al doilea al unui bloc
"Și nu lipsește nici palinca din bagaj. Așa e, e cireașa de pe tort cum s-ar zice."
În urmă, rămân părinții cu lacrimi în ochi, deja așteptând îi vadă din nou.
Oamenii spun că nu s-ar întoarce definitiv în România
Tot în Irlanda este stabilit de 5 ani și Nicolae. Abia așteaptă an de an vara, să vină acasă. La fel ca Vasile și Romina, nici el nu s-ar întoarce definitiv pe plaiurile românești.
Citeste si: Un băiat de 15 ani a consumat drogul „zombie” și și-a înjunghiat fratele
Nicolae: "Acasă e bine dacă ai bani, daca n-ai bani, nu e bine. Mă gândesc să ma întorc, dar nu în viitorul apropiat, poate la bătrânețe cine știe."
Este povestea a sute de mii de români plecați din țară pentru un viitor mai bun, al lor, dar și a celor pe care îi aduc pe lume dincolo de granițe. An de an, se întorc acasă fie în concediile de vară, fie de sărbători, pentru a-și vreme de câteva săptămâni. Întoarcerea este, însă, mai grea decât întreaga perioada pe care o petrec departe de casă.