Românii sunt ținta hoților. Trei bărbați au furat 600.000 de lei după ce au clonat paginile de internet ale unor bănci
Trei hoți din Republica Moldova și-au făcut de cap pe internet, clonând paginile web ale celor mai importante bănci. Astfel, ei au pus mâna pe aproape 600.000 de lei de la români!

Românii sunt ținta hoților. Trei bărbați au furat 600.000 de lei după ce au clonat paginile de internet ale unor bănci
[Sursa foto: Freepik]In articol:
Trei bărbați au furat aproximativ 600.000 de lei, după ce ar fi clonat paginile web ale unor bănci importante din România.
Cum au procedat hoții
Cei trei bărbați sunt din Republica Moldova. Ei ar fi creat pagini de internet similare cu cele ale celor mai importante instituții bancare din România pe care le-ar fi promovat în mediul online.
Astfel, ei au reușit să inducă în eroare mai mulți clienți ai băncilor pe care au încercat să le imite și au reușit să obțină și parolele de acces la internet banking.
Apoi, aceștia au folosit parolele pentru a accesa conturile de internet banking și au transferat mai multe sume de bani și au reușit să producă un prejudiciu de peste 583.000 de lei.
Hoții moldoveni au fost reținuți
Cei trei au fost duși la audieri și ulterior s-a luat decizia ca ei să fie reținuți pentru 24 de ore. Impostorii vor fi prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă și în aceste momente, cu ajutorul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale București și procurorii Parchetului Tribunalului București.
Hoții din Moldova sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, acces ilegal la un sistem informatic, dar și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.