Romanii vor beneficia de un nou tip de concediu. Acesta va fi platit si va intra in vigoare de maine

Romanii vor beneficia de un nou tip de concediu. Acesta va fi platit si va intra in vigoare de maine

Concediul de acomodare reglementat de Legea nr 57/2016 care intra de maine in vigoare prevede ca angajatorii vor fi obligati sa acorde salariatilor care adopta un copil mai mare de 2 ani o perioada de un an de concediu, platita cu o indemnizatie lunara de 1.700 de lei.

 

„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei,”, se arată în textul legii.
O persoană care va intra în concediu de acomodare va primi drept indemnizaţie suma de 1700 de RON. Indemnizaţia se calculaează pe baza indicatorul social de referinţă. Pentru 2016 acesta este de 500 d

„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an,

care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei"
, se arată în textul legii.

O persoană care va intra în concediu de acomodare va primi drept indemnizaţie suma de 1700 de RON.

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri