Românul Miguel Gane, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani de limbă spaniolă, confesiuni emoționante, în emisiunea „Follow us!”: “Trăiesc între două lumi!”

Celebrul scriitor român Miguel (Mihăiță) Gane a fost invitat astăzi, în emisiunea „Follow us!”, moderată de Ilinca Vandici și Teo Trandafir, la Kanal D, unde a vorbit deschis despre parcursul său personal și profesional, despre provocările emigrării și despre modul în care literatura i-a schimbat viața, transformând experiențele personale în unele dintre cele mai apreciate volume ale generației sale.

Născut în România, în satul Lereşti din judetul Arges, și stabilit în Spania, la Madrid, încă din copilărie, Miguel Gane (George Mihăiță Gane), în vârstă de 33 de ani, “omul-poveste” așa cum frumos l-a numit Teo Trandafir, a dezvăluit publicului Kanal D momente definitorii din povestea sa de viață, subliniind și rolul esențial pe care scrisul l-a avut în procesul său de adaptare și autocunoaștere.

“Trăiesc între două lumi.

Am și plecat în Spania, de când eram copil, de la 9-10 ani și acolo locuiesc, la Madrid, dar în același timp nu am pierdut niciodată rădăcina copilului care eram, Mihai, pe care mereu încerc să-l scot la suprafață, când am ceva de scris. (…) În același timp, Miguel este adultul, adolescentul, care s-a dezvoltat în spațiul hispanic și are o carieră literară. Ambele personaje supraviețuiesc și au ajuns să se <înțeleagă> foarte bine, ceea ce mă bucură”, a spus tânărul scriitor, subliniind trecerea sufletească pe care a resimțit-o, de la originile românești la trăirile spaniole.

“Când am ajuns în Spania, avem un profesor, Rafael, care mă ajuta cu temele și el a fost persoana, rădăcina, care m-a facut ca eu să am curiozitatea pentru poezie. (…) Am găsit în el un fel de erou. (…) Am început și eu să-mi scriu trăirile, emoțiile, senzațiile pe care ulterior le-am publicat pe un blog, și atunci au apărut și cititorii…”, a spus autorul.

Ce îl inspiră pe Miguel Gane atunci când se apucă de scris și cum a devenit literatura un refugiu, pentru el, dar și un instrument prin care a reușit să dea sens experiențelor trăite departe de țara natală, ne-a împărtășit chiar el, astăzi, în cadrul emisiunii “Follow us!”.

“Mișcarea- prin asta înteleg conversațiile cu prieteni, citirea anumitor cărți, un concert, o plimbare pe undeva, un muzeu, o expoziție de artă, tot ceea ce înseamnă lumea care se mișcă în jurul meu; și eu, din poziția unui observator, mă opresc

și imortalizez ceea ce îmi inspiră momentul respectiv (…) Mă interesează foarte mult ceea ce este legat de sentimentele oamenilor, de lucrurile care ne fac să fim noi; (…) preferata mea este tema socială” a spus Miguel Gane, la “Follow us!”.

În cadrul dialogului pe care l-a avut cu Ilinca Vandici și Teo Trandafir, moderatoarele emisiunii, scriitorul Miguel Gane a vorbit despre identitate, apartenență și despre legătura profundă pe care o păstrează cu România, în ciuda anilor petrecuți peste hotare.

Autorul a evidențiat faptul că rădăcinile sale continuă să reprezinte o sursă importantă de inspirație pentru creația sa literară. “Albastru”, cel mai recent volum de poezie al lui Miguel Gane, poartă titlul care l-a inspirat pe celebrul autor, în legatură cu țara natală, România.

“<Albastru> este ceea ce înseamnă România pentru mine: o mare și un cer, care undeva se împreunează și totul devine infinit”, a mărturisit Miguel Gane la “Follow us!”.

Miguel Gane emoţionează cu fiecare apariţie şi este un autor care continuă să inspire prin poveștile sale și prin modul în care transformă experiențele personale în literatură.

Nu ratați mâine, de la ora 08:00, o nouă ediție „Follow us!”, emisiunea prezentată de Ilinca Vandici și Teo Trandafir la Kanal D, pentru a afla informații utile și a urmări dialoguri inspiraţionale cu invitați speciali.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri