Despre Oravița sau Anina ați auzit, probabil, îndeosebi datorită mineritului. Zona are însă și o istorie bogată și atracții dintre cele mai spectaculoase. Două treimi din lungimea “Semmeringului bănățean”- cum a fost botezat acest traseu feroviar, atât de asemănător celei mai faimoase căi ferate din Austria- sunt cu adevărat un spectacol.

Vârsta vine și cu un farmec aparte, mai ales dacă vorbim despre traseul feroviar Oravița – Anina, în cifre: 34 de kilometri lungime, 14 tunele și 10 viaducte.

Fiecare, în parte, o veritabilă operă inginerească dar și de artă.

Spectacolul naturii curge pe la ferestre, în glasul roților de tren, cu o viteză care-ți permite să te bucuri de peisaj. Ba chiar și cu opriri, neprevăzute, ce-i drept, dar care fac experiența și mai interesantă.

ROventura: Spectacolul naturii

Două ore mai târziu, tocmai când Andreea și George prinseseră gustul călătoriei, trenul ajunge în gara din Anina. Aici e unul dintre capetele celei mai vechi căi ferate montane din sud-estul Europei. Așa cum a mai făcut-o cândva, mineritul poate transforma fața orașului de la poalele munților Aninei. Măcar povestindu-i istoria și purtând poveștile ortacilor mai departe.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Citeste si: ROventura. Cheile Nerei, taram de basm

Sacrificiul atâtor generații de mineri se va dovedi că n-a fost în van, dacă Anina va ajunge să clădească un viitor pe ruinele de azi. Așezare relativ tânără, Anina este unul dintre puținele orașe a cărei istorie o cunoastem integral. Frumuseți din adâncuri și frumuseți de suprafață, de toate are zona aceasta, care s-a bucurat cândva de faimă, trai bun și oaspeți de seamă.

ROventura, sâmbătă, de la ora 15.00, la Kanal D

Nu ratati sambata, de la ora 15:00, calatoria prezentatorilor cu trenul Oravița-Anina, pe cea mai veche cale ferată montană din România, precum și poveștile ortacilor din Anina care fac din partea aceasta a Banatului Montan una ce merită explorată. Andreea Stravoiu și George Mihai vă spun povestea locului și a oamenilor sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, in emisiunea „ROventura”!

Citeste si: “ROventura”, pe placul romanilor din intreaga tara


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si