Rusia amenință Germania. Înghețarea gazoductului Nord Stream 2 va avea un impact major în relaţiile dintre cele două state
Hotărârea Germaniei de a îngheţa certificarea gazoductului Nord Stream 2 este inacceptabilă şi va conduce la prejudicii irevocabile în relaţiile bilaterale, a precizat miercuri Ministerul de Externe al Rusiei, citat de Reuters.
Decizia ar conduce de asemenea la o creştere inevitabilă şi rapidă a preţului gazelor, a adăugat ministerul, notează Agerpres . Germania a oprit luna trecută proiectul gazoductului Nord Stream 2 pe sub Marea Baltică, conceput pentru a dubla fluxul de gaz rusesc direct în Germania, după ce Rusia a recunoscut oficial două regiuni separatiste din estul Ucrainei.
Investitorii Nord Stream 2 au dreptul de a intenta proces împotriva Berlinului, a precizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de agenţia RIA Novosti.
Citeste si: Rusia a cerut Wikipedia să șteargă o pagină despre războiul din Ucraina
"Răspunderea pentru consecinţele acestor acţiuni ilegitime, care pun sub semnul întrebării reputaţia Germaniei ca partener economic străin de încredere, revine în întregime părţii germane. În acest sens, investitorii proiectului au un drept inalienabil de a formula pretenţii împotriva Berlinului la nivel internaţional în instanţele de arbitraj pentru despăgubiri", a declarat Zaharova într-un comentariu pe site-ul Ministerului de Externe
Prețul gazelor naturale, nivel record în Europa
Miercuri, 2 martie 2022, la Bursa de la Amsterdam cotaţiile la gaze cu livrare în luna martie au atins nivelul record pe parcursul zilei de 185 euro pe tonă, depăşind precedentul record de 184,95 în decembrie 2021.
Rusia, o altă lovitură dură: Shel îşi vinde toate investiţiile din Rusia
Gigantul energetic Shell a informat că îşi vinde toate investiţiile din Rusia. Compania britanică susține ca renunță la toate societăţile mixte pe care le deţine împreună cu producătorul Gazprom. Totodată, Shell renunţă la o facilitate operată împreună cu Gazprom, vinde participaţia de 50 la sută în două proiecte petroliere din Siberia şi se retrage din proiectul Nord Stream 2.
Shel ar fi urmat să fie partener de finanţare în acest proiect. Retragerea din Rusia nu se face fără pierderi financiare mari pentru Shell. Prin renunţarea la investiţii, compania britanică va pierde aproximativ trei miliarde de dolari. Iar compania care construia Nord Stream 2 ia in calcul falimentul, potrivit Reuters.
Firma elveţiană care gestionează Nord Stream 2 şi-a declarat insolvenţa. Cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi
Societatea Nord Stream 2 AG, o firmă cu sediul în cantonul elveţian Zug, s-a declarat în insolvenţă iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi, a declarat marţi responsabilul economic cantonal Silvia Thalmann-Gut, informează AFP.
"Am fost informaţi astăzi (marţi) că această societatea nu mai poate funcţiona...a fost nevoită să se declare în insolvenţă iar angajaţii au primit înştiinţarea de concediere", a explicat Silvia Thalmann-Gut pentru postul public de televiziune SRF. Societatea nu a putut pune în practică un plan social "pentru că este insolvabilă", a precizat responsabilul cantonal.
Nord Stream 2 AG este compania care a gestionează gazoductul Nord Stream 2 şi săptămâna trecută a fost sancţionată de SUA, după ce Rusia a recunoscut independenţa celor două provincii separatiste din estul Ucrainei. Nord Stream 2 AG este înregistrată în Elveţia dar este deţinută de grupul energetic rus Gazprom. Gigantul rus a plătit jumătate din costurile construirii conductei Nord Stream 2, estimate la 11 miliarde de dolari, iar cealaltă jumătate de partenerii din acest proiect: Shell, OMV, Engie, Uniper şi Wintershall DEA.
După atacul Ucrainei din partea Rusiei numeroase companii importante, inclusiv o serie de mari companii petroliere, au anunţat că îşi vor vinde operaţiunile din Rusia. La începutul lunii septembrie 2021, grupul rus Gazprom a anunţat finalizarea lucrărilor de construcţie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din două linii separate ce pot transporta anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitate suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării. Ulterior, prima dintre cele două linii ale conductei a fost umplută cu aşa-numitul "gaz tehnic", în aşteptarea aprobărilor necesare din partea autorităţilor germane pentru a putea începe să vândă gaze naturale Europei.
Citeste si: Disperare în gările din Kiev. Ucrainenii se îngrămădesc să prindă un loc în trenuri
Însă, săptămâna trecută, autorităţile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale ruseşti în Germania, tot ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.
Autorizaţia eliberată de autorităţile germane este una dintre ultimele etape înainte ca gazoductul Nord Stream 2 să poată fi pus în serviciu, având în vedere că lucrările de construcţie s-au terminat. Ulterior, Comisia Europeană urmează să se pronunţe la rândul său asupra autorizării.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.